Comemorarea înaintaşilor la Ramna

Comemorarea înaintaşilor la Ramna
Slujba Parastasului pentru preoţii slujitorii, ostenitori şi alţi făcădori de bine ai Bisericii Ortodoxe Române din Ramna
Autor: Serviciul Prezidial
Duminică 28 noiembrie, la iniţiativa preotului paroh, împreună cu credincioşii parohiei „Învierea Domnulu” din Ramna, s-au străduit să implinească porunca Mântuitorului Hristos de a se ruga unii pentru alţii fie că sunt în viaţa cea vremelnică sau au trecut la cele veşnice.

Aşadar, după Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie s-a săvârşit slujba parastasului
pentru cei care au luptat pentru credinţa ortodoxă în parohia noastră. De remarcat este faptul că în comuna Ramna cu mult timp în urmă a existat un cor care dădea răspunsurile la Liturghie precum şi o fanfară.

Printre personalităţile comunei trebuie să-i amintim pe preotul Romulus Ancuşa născut în Ramna, fiul învăţătorului Ancuşa. Acest venerabil slujitor a fost consilier şi secretar eparhial în vremea Episcopului Iosif Traian Bădescu.

O altă personalitate este şi pictorul academic Mihail Velcelenu, absolvent al Academiei de Arte Frumose din Munchen. Despre acesta Pr. Acad. Univ. Dr. Mircea Păcurariu scria că „a împodobit vreo zece biserici din judeţul Caraş-Severin”, printre care amintim pe cea de la Cuptoare care datorită vitregiilor vremurilor, în tim s-a deteriorat şi a fost înlocuită, precum şi cea de la parohia Câlninc, care deopotrivă s-a deteriorat şi a fost înlocuită.

Aurel Cosma l-a numit şi el pe pictorul Velceleanu: „un reformator în arta bănăţeană”. Tot o personalitate marcantă a Ramnei după cronicile parohiale este şi preotul Ioan Velceleanu. Acesta din urmă a fost numit aici ca slujitor într-o perioadă forte grea, respectiv în anul 1864, când regimul austro-ungar prin ordinele date de la Viena încerca să impună o altă confesiune şi în biserica din comuna Ramna.

Astfel au fost trimişi preoţi greco-catolici de la Lugoj, prezentându-le oamenilor aderenţa la Biserica Unită cu Roma. Totodată credincioşilor le era oferit în schimb câte o măsură de porumb şi alte foloase materiale. Tânărul preot ortodox
Ioan, a fost dat afară din Biserică chiar şi lovit şi ameninţat cu moartea.

După mai multe prigoane, acesta reuşeste în cele din urmă să aducă bucuria Învierii pentru credincioşii săi de la Berzovia. Mai mult decât atât, după un an de zile readuce pe cei pirduduţi în sânul bisericii mamă, numarul credincioşilor depăşind 1000.

„Am socotit că este de bun augur să ne aducem aminte de înaintaşii Sfintei
Bisericii din Ramna, să spicuim câteva aspecte din cronica parohială despre apărători dreptei credinţe ai acestei parohii şi rugăm pe bunul şi milostivul Dumnezeu să aşeze sufletele lor cu sfinşii, pentru că cea mai mare bogăţie alături de care putem să moştenim viaţa veşnică este credinţa Bisericii noastre Ortodoxe lăsată de Mântuitorul Hristos Apostolilor, păstrată de Sfinţii Păriniţi în temeiul şi duhul Sfintelor Sinoade, credinţa nealterată de înaintaşii noştri.” ne-a mărturisit părintele Ovidiu Urzicaru parohul bisericii din Ramna.

Data: 2 decembrie 2010 • Vizualizări: 1049