Miercuri, 13 noiembrie, sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea”, a Episcopiei Caransebeșului, a găzduit o manifestare prin care a fost comemorat compozitorul Vasile Ijac
Autor: Serviciul Cultural
Manifestarea a debutat prin lansarea cărţii omagiale a prof. dr. Constantin Tufan Stan şi a continuat prin audierea unui recital de pian a doamnei profesor Raluca Miclăuș precum şi un recital la flaut a domnului profesor Dumitru Palagniuc. În încheiere corala „Mărgana”, din localitatea Marga, condusă de prof. univ. dr. Dumitru Jompan, a încântat auditoriu interpretând atât piese religioase cât și piese laice tradiționale.
În deschiderea serii părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului a arătat datoria pe care o are Biserica față de astfel de manifestări: „Cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Lucian, sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” găzduieşte acum omagierea unei personalităţi cu origini în oraşul de reşedinţă al Episcopiei Caransebeşului. Astfel de manifestări, în care sunt evidenţiate personalităţi locale, reprezintă o datorie pe care instituţia noastră bisericească a împlinit-o de fiecare dată când a avut prilejul. Prin lansarea monografiei dedicată compozitorului şi profesorului Vasile Ijac, se rememorează traseul biografic, spiritual şi de creaţie al muzicianului, numit cu onoare părintele simfonismului bănăţean”.
Vasile Ijac, compozitor, dirijor, profesor şi critic muzical a trăit între anii 1899-1976 și a terminat studii de compoziţie şi orchestraţie la Schola Cantorum din Paris cu Vincent d’Indy, el fiind singurul bănățean care a absolvit acest Institut parizian. Este unicul compozitor bănăţean al primei jumătăţi a secolului XX care a scris V simfonii. În 1937 George Enescu i-a acordat Menţiunea I de compoziţie.
La această comemorare a fost prezent și un reprezentant al Radio România Timișoara, Simona Stoița, care a adus un dar prețios, un compact disc, care cuprinde pagini muzicale, ale compozitorului Vasile Ijac și care au fost păstrate în fonoteca radioului timișorean.