Comuniune euharistică de Ziua Internațională a Copilului

Comuniune euharistică de Ziua Internațională a Copilului

Album foto
Pentru că mâine este Ziua Internațională a Copilului Episcopia Caransebeșului a organizat cu ocazia acestei zile un moment care să marcheze cea mai frumoasă perioadă din viața unui om, copilăria
Autor: Serviciul Prezidial
Pentru că mâine este Ziua Internațională a Copilului Episcopia Caransebeșului a organizat cu ocazia acestei zile un moment care să marcheze cea mai frumoasă perioadă din viața unui om, copilăria. Nașterea de prunci, creșterea și educarea lor este una din cele mai importante misiuni pe care trebuie s-o aibe o familie, de aceea Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a invitat la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș, în ajunul zilei de 1 iunie, pe toți clericii din eparhie care au cel puțin trei copii sau cel puțin unul în plasament/înfiat.

Ei au venit împreună cu soțiile și copiii pentru a participa la comuniunea euharistică, întrucât un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie în prezența Părintelui Episcop Lucian și s-au împărtășit cu toții, părinții și copiii, cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

Preasfințitul Părinte Lucian a transmis un cuvânt de binecuvântare, de învățătură și de felicitare pentru familiile de preoți care și-au luat în serios viața de familie, alegând să dea viață, educație și toate cele necesare copiilor lor.

„Am anticipat cu această Sfântă Liturghie Ziua Internațională a Copilului, dar și Duminica părinților și copiilor, pentru că în acest an al unității de credință și de neam coincide cu Duminica Tuturor Sfinților. Am fost astăzi împreună cu familiile preoțești din eparhia noastră cele mai jertfitoare, cele care au înțeles de la început Taina Cununiei, care înseamnă naștere de prunci, creșterea frumoasă și formarea lor spirituală. Au înțeles să rămână modele în această societate secularizată și indiferentă, care promovează concubinajul, căsătoria între persoane de același sex, dar și alte păcate. Părinții și doamnele preotese sunt lumină în parohiile unde viețuiesc și lucrează și de aceea trebuie să spună tututor că mântuirea pentru un om care își alege viața de familie constă în nașterea și creșterea pruncilor”, a subliniat Părintele Episcop Lucian.

După sfânta slujbă au participat împreună la o masă festivă oferită de Centrul Eparhial, unde au avut loc discuții libere, împărtășidu-și unii altora din experiențele personale.


Data: 31 mai 2018 • Vizualizări: 1171