Comuniune euharistică la Centrul de plasament „Speranţa” din Reşiţa

Comuniune euharistică la Centrul de plasament „Speranţa” din Reşiţa
Sâmbătă, 16 martie 2012, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur în capela cu hramul „Sfântul Ierrarh Nicolae” din incinta Centrului de Plasament „Speranţa” din municipiul Reşiţa
Autor: Serviciul Prezidial
Cu acest prilej, Chiriarhul a împărtăşit pe toţi copiii asistaţi din acest centru, a purtat discuţii cu personalul de conducere, dar şi cu asistenţii care se îngrijesc de copiii instituţionalizaţi şi a oferit daruri tuturor celor prezenţi. Preasfinţia Sa a fost însoţit de către părintele Nicoale Mirişan, protopopul Reşiţei şi de către părintele Ion Petrică, inspector în cadrul Direcţiei Generale de Protecţie a Copilului Caraş-Severin.
În cuvântul adresat copiilor, ierarhul a amintit de responsabilitatea noastră de a ne apropia de Dumnezeu, cu precădere în această perioadă a Postului Mare, dar în general în toată vremea vieţii noastre. „V-aş îndemna să nu uitaţi niciodată această Liturghie din acest paraclis şi mai ales să nu-L uitaţi pe Dumnezeu, să vă apropiaţi cât mai des de Sfântul Potir şi să vă împărtăşiţi cu Hristos cât mai des, în Postul Mare, dar nu numai în posturi, ci şi atunci când doriţi să fiţi mai aproape de Dumnezeu” a mai precizat Chiriarhul.

Încă din anul 2006, în cadrul Centrului de Plasament din Reşiţa a fost ctitorit un paraclis, sfinţit de Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, într-un cadru festiv, la data de 27 noiembrie , în prezenţa autorităţilor judeţene şi ctitorilor sfântului locaş. Asistenţa spirituală este asigurată în acest centru de către părintele Ion Petrică.

„Astăzi am avut nespusa bucurie de a-l avea în mijlocul nostru pe Preasfinţitul Părinte Lucian, care ne vizitează atât în postul Crăciunului, dar şi în postul Paştelui şi nu numai. Astfel ne-am rugat împreună şi am simţit că părintele episcop s-a rugat pentru noi, în capela centrului nostru. Aş vrea să amintesc şi de strânsa colaborare pe care o avem cu Episcopia Caransebeşului, colaborare benefică în viaţa şi dezvoltarea copiilor noştri”, ne-a declarat doamna Daiana Boată, directoarea centrului de plasament „Speranţa”.

În încheiere, fiecare participant a primit din partea Episcopiei daruri reprezentând pliante şi broşuri cu referire la misiunea bisericii în societate şi cu explicaţii despre Taina Sfântului Maslu, în contextul declarării de către Sfântul Sinod al Bisericii ortodoxe Române a anului 2012, ca An omagial al Tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor.




Data: 18 martie 2012 • Vizualizări: 1043