Comuniune frățească în Valea Almăjului

Comuniune frățească în Valea Almăjului
Luni, 30 octombrie, preoţii din protopopiatul Băile Herculane, aparţinători Cercului pastoral-misionar Valea Almăjului, s-au reunit în Parohia Borlovenii Noi
Autor: Pr. Mihail Călin
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian şi sub îndrumarea părintelui protopop Iosif Frenţ, luni, 30 octombrie, preoţii din protopopiatul Băile Herculane, aparţinători Cercului pastoral-misionar Valea Almăjului, s-au reunit în Parohia Borlovenii Noi.

Evenimentul duhovnicesc a debutat cu sluijirea Acatistului închinat Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de mir, de către preoţii: Dragoş Vasile din parohia Lapuşnicu Mare, Horia Stoichescu din parohia Lapuşnicel şi Răzvan Rădoi din parohia Eftimie Murgu.

La finalul acestei slujiri, părintele Horia Stoichescu a ţinut un cuvânt de învăţătură la pericopa Duminicii a 22-a după Rusalii. În cuvântul de învăţătură, părintele a subliniat necesitatea implicării noastre a clerului şi credincioşilor în viaţa semenilor noștri, arătând prin aceasta jertfa, compasiunea şi dragostea, la care ne îndeamnă Mântuitorul Iisus Hristos pentru cei aflaţi în suferinţă.

Întâlnirea a continuat cu prezentarea unui referat cu tema „Icoana şi Idolul din perspectiva Sfintei Scripturi” susţinut de către părintele Mihail Călin din parohia Şopotu Nou.

De asemenea, la acest eveniment a participat şi părintele revizor contabil Eugen Fabian Danilescu, care a răspuns întrebărilor preoţilor legate de partea administrativă şi contabilă a parohiei. La finalul întâlnirii, părintele protopop Iosif Frenţ a multumit tuturor pentru prezenţă, slujire şi implicare în organizarea acestei întruniri.

Data: 31 octombrie 2017 • Vizualizări: 884