În Parohia Gherteniș, în ziua de 30 noiembrie, în care Biserica serbează şi pomeneşte pe Sfântul Apostol Andrei, s-a oficiat Sfânta Taină a Maslului
Autor: Pr. ic. dr. Daniel Crecan
Multiple valenţe spirituale s-au conturat pe fondul săvărşirii Sfintei Taine a Maslului în Parohia Gherteniș, în ziua de 30 noiembrie, în care Biserica serbează şi pomeneşte pe Sfântul Apostol Andrei. Duminică de dimineaţă s-a oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia s-au împărtăşit mulţi credincioşi, între care şi un grup numeros de copii. După-amiază s-a oficiat Sfânta Taină a Maslului de obşte, de un sobor de şapte preoţi: Pr. Ic. Stavr. Ioan Vâşcu – pensionar, Pr. Ic. Stavr. Gheorghe Dobre – parohia Fizeş, Pr. Ic. Stavr. Petru Vintilescu – parohia Vermeş, Pr. Ic. Dr. Daniel Crecan – parohul Ghertenişului, Pr. Ic. Valeriu Belu – pensionar, Pr. Aurel Radics – parohia Măureni şi Pr. Petru Trainoschi – parohia Tirol. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de către Pr. Ic. Stavr. Gheorghe Dobre – parohul Fizeşului, care a vorbit despre însemnătatea Sfintei Taine a Maslului în opera de comuniune, rugăciune şi vindecare a credincioşilor.
„Perioada spirituală a fost circumscrisă într-un amplu proces de creştere duhovnicească în contextul slujirii Tainei Sfântului Maslu de obşte, precedată de bucuria întâlnirii cu fraţii noştri preoţi din arealul Ghertenişului. Pentru o mai bună percepţie a însemnătăţii evenimentului, l-am circumscris puterii pe care o aduc Sfintele Taine în viaţa Bisericii, prin valenţele lor harismatice. Sfintele Taine asigură suportul lui Hristos prin Biserică pentru ca oamenii să se mântuiască. Acest lucru ne-a determinat să alegem împreuna slujire cu colegii preoţi invitaţi, dar şi tema centrală în abordarea predicii, în cadrul acestei comuniuni sfinţitoare: Sfintele Taine în lucrarea de tămăduire (sufletească şi trupească) şi mântuire a oamenilor”, a subliniat părintele paroh Daniel Crecan.
Biserica din Gherteniș s-a bucurat de un număr mare de preoţi slujitori, dar şi de foarte mulţi credincioşi ai parohiei. Pentru această minunată zi de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei, părintele paroh a mulțumit în final lui Dumnezeu, tuturor fraţilor preoţi slujitori, dar şi bunilor credincioşi din Gherteniş.