Comuniunea preoților din Protopopiatul Moldova Nouă

Comuniunea preoților din Protopopiatul Moldova Nouă
Marți, 19 aprilie, a avut loc la sediul Protopopiatului Moldova Nouă ședința administrativă
Autor: Pr. Ion Nedelcu
Marți, 19 aprilie, a avut loc la sediul Protopopiatului Moldova Nouă ședința administrativă. În debut s-a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite de către Părintele Gelu Moldovan de la Parohia „Sfântul Ilie” din Oravița, părintele Adrian Nacu de la Parohia Milcoveni și părintele Urdărean-Cernescu Petru de la Parohia Berliște, în cadrul căreia s-au împărtășit toți preoții și diaconi din protopopiat.

În partea a doua a ședinței părintele protopop Bogoliub Martinovici a prezentat ultimele circulare emise de Episcopia Caransebeșului și s-au discutat problemele administrative ale parohiilor.

În încheiere părintele protopop a adresat un cuvânt de învățătură punctând importanța întâlniri preoților și bucuria slujiri împreună: „Mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată, aflându-ne în Postul Mare am socotit de bine ca și de această dată, ca în fiecare an în perioada postului, să fim în comuniune euharistică împărtășindu-ne cu Trupul și Sângele lui Hristos. Rugăm pe Hristos să vă dăruiască un post binecuvântat și cu folos în continuare și de asemenea să aveți sărbători binecuvântate de Dumnezeu, fiecare în parohia pe care o păstoriți”.

Data: 20 aprilie 2016 • Vizualizări: 533