Concert de colinde la Schitul Poiana Mărului

Concert de colinde la Schitul Poiana Mărului
Sâmbătă, 5 decembrie, începând cu ora 17:00, la Schitul Poiana Mărului din județul Caraș-Severin se va organiza un concert de colinde în curtea așezământului monahal
Autor: Serviciul Prezidial
Sâmbătă, 5 decembrie, începând cu ora 17:00, la Schitul Poiana Mărului din județul Caraș-Severin se va organiza un concert de colinde în curtea așezământului monahal. Evenimentul organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va reuni mai multe formații corale de pe Valea Bistrei, precum și din Timișoara. Credincioșii care doresc să participe la această manifestare de suflet vor avea ocazia să asculte Corala „Contrast”, formată din membrii ai Corului Operei Naționale din Timișoara, dirijată de părintele Vasile Bădescu, precum și alte două coruri locale. Astfel că vor încânta auditoriul și grupurile corale „Grănicerii Văii Bistrei”, dirijor prof. univ. dr. Dumitru Jompan, precum și Corul „Flori de măr” al Școlii Gimnaziale din Parohia Măru, condus de prof. Daniela Chitiga.

„Acest concert are ca scop promovarea tradițiilor populare românești bănățene, care trebuie conservate în special în tinda Bisericii. De aceea în anul omagial al parohiei și mănăstiri azi am considerat împreună cu obștea schitului că este de cuviință să găzduim acest concert de colinde tradiționale, la care vor participa grupuri de colindători îmbrăcați în haine populare, care vor prezenta colindele tradiționale de pe Valea Bistrei. Nădăjduim ca prin această acțiune misionară să se conștientizeze de către credincioși faptul că mănăstirile sunt pe deoparte vetre de rugăciune și de meditație, dar în egală măsură în mănăstiri se dorește ca să se păstreze tradițiile românești ortodoxe așa cum le-am primit și noi de la înaintașii noștri”, a subliniat părintele Casian Rușeț, duhovnicul Schitului Poiana Mărului.

Situat în peisajul turistic bănăţean din staţiunea Poiana Mărului acest așezământ monahal oferă pelerinului şi turistului un cadru natural, aer curat şi momente de înălţare sufletească şi sănătate trupească. Actualmente osteneala vieţuitoarelor se îndreaptă spre definitivarea lucrărilor de amenajare a ansamblului monahal şi peisagistic, precum şi a atelierelor de pictură, broderie şi croitorie. Atât corpul vechi de chilii, cât şi noua construcţie, vor dobândi la finalizare şi o latură filantropică, destinată copiilor abandonaţi.

Data: 2 decembrie 2015 • Vizualizări: 637