Concert la Catedrala episcopală din Caransebeș

Concert la Catedrala episcopală din Caransebeș
Vineri, 3 aprilie, Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș a găzduit Spectacolul prepascal „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase!”
Autor: Serviciul Prezidial
Vineri, 3 aprilie, Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș a găzduit Spectacolul prepascal „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase!”. Pe soleea Catedralei au urcat trei formații corale de la Caransebeș: Corul Episcopiei Caransebeșului, Corul „Tibiscum” al Secției de teologie și Corul Catedralei „Învierea Domnului”, dirijate de către părintele profesor Gheorghe Tistu. În prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, cele trei formații corale au încântat auditoriul cu pricesne și cântări bisericești prepascale. Pe lângă credincioșii prezenți au luat parte și elevi seminariști și studenți teologi de la cele două instituții teologice din Caransebeș.

„Anul 2015 este pentru întreaga Patriarhie Română anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii. Cuprinși în duhul misiunii, credincioșii nu mai trăiesc pentru ei, în mod egoist și autosuficient, ci dobândesc din ce în ce mai mult conștiința că aparțin lui Dumnezeu. Aceasta este chemarea Bisericii, să ne aducă prin misiune la înțelegerea Tainei Crucii și Învierii, mesaj care a fost transmis și la acest spectacol prepascal”, a arătat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.

Spectacolul prepascal oferit de cele trei corale din Caransebeș a avut loc și joi, 2 aprilie, la Casa de Cultură din Oravița, unde a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, alături de autorități locale, preoți din oraș, oameni de cultură și numeroși credincioși.

Data: 5 aprilie 2015 • Vizualizări: 943