Concert prepascal la Caransebeș

Concert prepascal la Caransebeș
Duminică, 1 aprilie, la praznicul Floriilor, credincioșii caransebeșeni au participat la concertul prepascal „La umbra Crucii Tale”, desfășurat în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului”
Autor: Serviciul Cultural
În Duminica Floriilor, la ceas de seară, credincioșii caransebeșeni L-au întâmpinat pe Mântuitorul Hristos în Ierusalimul sufletelor printr-un buchet de pricesne, participând la concertul prepascal intitulat „La umbra Crucii Tale”, desfășurat în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din municipiu.

Concertul a fost susținut de trei grupuri corale din Caransebeș, precum Corul Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu”, Corul Catedralei Episcopale și Grupul „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La manifestare a participat și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, preoți din municipiu și un număr mare de credincioși.

„Concertul din această seară încheie seria concertelor pe care Episcopia Caransebeșului le-a inițiat cu prilejul pregătirii noastre pentru praznicul Învierii Mântuitorului, dar, în același timp, concertul din această seară încheie și primul trimestru al manifestărilor culturale, pe care Episcopia Caransebeșului le organizează în Anul omagial al unității de credință și de neam și în Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri. Avem nădejdea că demersul nostru duhovnicesc a ajuns în inimile tuturor celor care ne-au ascultat, au sensibilizat aceste inimi și au determinat pe fiecare să înțeleagă că tot ceea ce cultivăm în inimile noastre trebuie să se desăvârșească în viața noastră liturgică, prin care ne arătăm cu adevărat apartenența noastră și asocierea noastră cu Taina Preasfintei Treimi, prin Împărtășania cu Trupul și Sângele Mântuitorului, într-o perioadă deosebit de frumoasă și de sensibilă care ne stă înainte”, a precizat părintele arhim. Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.

Prin acest concert prepascal, credincioșii pășesc în Săptămâna Mare și pornesc, alături de Hristos, pe drumul spre Golgota, însoțindu-L în patimile și răstignirea Sa, pregătindu-și astfel sufletele pentru primirea Luminii Învierii Mântuitorului și a bucuriei desăvârșite de a trăi prin și întru Hristos cel Înviat.

Data: 5 aprilie 2018 • Vizualizări: 488