Navigare: Prima pagină » Ştiri » Cultural » Concert prepascal tradiţional în Episcopia Caransebeşului
Concert prepascal tradiţional în Episcopia Caransebeşului
În această perioadă a avut loc concertul tradiţional prepascal în Episcopia Caransebeşului
Autor: Serviciul Cultural
Joi, 5 aprilie 2012, a avut loc cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, în Sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului, un concert prepascal de muzică psaltică şi corală, organizat de Episcopia Caransebeşului.
Au urcat pe scenă grupul psaltic „Katharsis” al Episcopiei Caransebeşului, condus de dl. Alin Buliga şi Corul preoţilor Episcopiei Caransebeşului condus de prof. univ. dr. Dumitru Jompan. Ambele formaţii muzicale au interpretat piese religioase specifice perioadei Postului Sfintelor Paşti.
Manifestarea religios-culturală s-a bucurat de prezenţa Întâistătătorului Eparhiei Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Lucian, a elevilor şi studenţilor teologi din Caransebeş, a preoţilor din localitate, precum şi a tuturor iubitorilor de muzică religioasă.
Aceeaşi manifestare de suflet a avut loc şi în data de 4 aprilie 2012 în Municipiul Reşiţa, în sala „Lira” a Liceului de Artă „Sabin Păuţa” din Reşiţa, în prezenţa preoţilor din localitate şi a numeroşi credincioşi.