Concert „Strana strămoşească” la 15 ani

Concert „Strana strămoşească” la 15 ani
La praznicul Naşterii Domnului, grupul coral „Strana strămoşească” a oferit un concert de colinde străbune în biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” - Govândari din Reşiţa
Autor: Protopop Petru Berbentia
Sărbătoarea Naşterii Domnului este în fiecare an un prilej de bucurie specială pentru credincioşii parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” din Reşiţa, pentru că în a doua zi de Crăciun, dar în anul 1998, biserica nou construită în cartier (prima de altfel din Govândari şi din Reşiţa, ridicată după evenimentele sângeroase din 1989), a fost târnosită de Înaltpresfinţitul Laurenţiu Streza, episcopul de atunci al Episcopiei Caransebeşului.

Tot atunci s-a constituit şi nucleul celor ce alcătuiesc azi grupul coral „Strana Strămoşească”. Pe atunci doar elevi, azi membrii grupului sunt preoţi, teologi, oameni implicaţi în viaţa Cetăţii, membrii resposnsabili ai comunităţii şi în continuare cântăreţi în strana bisericii noastre. Indiferent de funcţiile în care au ajus în societate şi fără să conteze locurile europene pe unde au dus cântarea bisericească bănăţeană, ei nu au uitat niciodată că biserica din Micro III este „casa” în care trebuie să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru toate. Tocmai de aceea, în fiecare an de marile Praznice, membrii grupului se adună şi mai susţin un concert pentru cei ce i-au urmărit crescând în această biserică.

Nici Praznicul Naşterii Domnului din acest an nu a făcut excepţie! Pentru că şi acum „Strana Strămoşească”, aproape în aceaşi componenţă ca acum 15 ani, a susţinut un concert de colinde. Sub conducerea celui ce i-a învăţat, membrii grupului au interpretat cu bucurie un buchet de colinde străbune, provocând, ca de fiecare dată, emoţie şi bucurie în sufletele celor ce i-au ascultat. Şi ca întotdeauna, au rămas aceaşi oameni modeşti, veseli şi plini de credinţă.

Conducătorul grupului, pr. Petru Berbentia, şi-a exprimat nădejdea că Bunul Dumnezeu va ajuta ca grupul să mai cânte măcat încă pe atât, până când copii celor ce alcătuiesc acest grup vor ajunge sa-i schimbe pe părinţii lor. Şi astfel, ziua naşterii Pruncului Sfânt în Beleemul din Iudeea a fost frumoasă, festivă şi deosebită pentru noi toţi.

Data: 27 decembrie 2013 • Vizualizări: 623