Conferinţa „Diversifier les chemins catéchétique” la Reşiţa

Autor: Pr. dr. Nichifor Tănase

Episcopia Caransebeşului a devenit gazda unui eveniment teologic de prestigiu internaţional, prin prezenţa domnului profesor doctor Denis Villepelet, director la Institutul Catolic din Paris, care a conferenţiat în data de 18 martie a.c. în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Titlul conferinţei „Diversifier les chemins catéchétique”, reprezintă o sinteză a cercetărilor catehetice recente ale teologului parizian. Studiile filosofice finalizate cu o teză de doctorat sub îndrumarea lui E. Levinas, pecum şi relaţiile personale cu J.L. Marion, care de asemenea predă la Institutul Catolic din Paris, şi-au pus amprenta pe cercetarea catehetică care primeşte sub peniţa lui valenţe de teologie sistematică.

Conferinţa din seara zilei de vineri, a fost deschisă printr-o scurtă alocuţiune a preaonoratului părinte protopop de Reşiţa, Nicolae Cătălin Mirişan, care a subliniat oportunitatea acestei manifestări în Postul Mare, perioada de intensificare a activităţii misionar-catehetice a Bisericii, preoţii şi specialiştii, în special, având ocazia să asiste la o prelegere academică a unui specialist mondial în domeniul catehetic, a cărui operă e tradusă în şapte limbi de circulaţie internaţională.
Discursul distinsului oaspete are în vedere efectele multiple ale fenomenului mondializării:
„În Europa de Vest asistăm la o veritabilă ruptură la nivelul transmiterii care cel puţin atinge toate instituţiile educative ale societăţii. Cunoştiinţele oferite, trebuie să facă proba şi să ţină seama de relevanţa pentru existenţă. Provocarea de a transmite atinge în plină forţă bisericile. Vestea ce Bună nu mai face parte din depozitul viu al memoriei şi nu mai animă orizontul de aşteptare al fiinţelor umane. Această dificultate de a asigura noutatea formelor de existenţă creştină slăbeşte puternic instituţia catehetică a Bisericii. Constatăm astăzi în Franţa, o explozie de forme şi practici catehetice. Acesta diversitate este în acelaşi timp un efect al rupturii în trasmitere, un semn al eforturilor întreprinse de către Biserici în acest sens şi semnul dinamismului misionar al Bisericii. Cateheza dezvoltă o inteligenţă contemporană a credinţei creştine. Revine, deci, catehezei să gândească această diversitate cu referire la tradiţia vie a Bisericii. Pentru a înţelege teologic această diversitate am împrumutat conceptul de paradigmă din domeniul filosofie ştiinţelor şi al cunoaşterii pentru a-l transfera în domeniul catehezei.

Elaborarea catehetică a conceptului de paradigmă se sprijină pe o definiţie formală a catehezei. Cuvântul formal cu înseamnă nici abstract, nici gol de conţinut, ci desemnează în acelaşi timp şi structura şi mişcarea generală a întregii catehizări. Conţinutul formal al unei realităţi înseamnă o punere a sa în formă şi o aşezare în sens.

Credinţa creştină în Dumnezeu care permite unei persoane să spună „da” lui Iisus Hristis poate fi avută în vedere sub două aspecte: adeziunea sub influenţa harului la Dumnezeu care se revelează (fides qua) şi conţinutul revelaţiei al mesajului evanghelic (fides quae). Această dublă polaritate a actului de credinţă adeziune de viaţă şi consimţământ al inteligenţei la misterul revelaţiei ne întoarce către celebra distincţie porpusă de Augustin în De Trinitate înmtre fides qua creditur (credinţa prin care se crede) şi fides quae creditur (credinţa care e crezută). Fides quae descoperă la Augustin darul revelaţiei prealabil întâlnirii cu ea. Acest dar, această lucrare lui Dumnezeu în Fiul Său, realitatea însăşi a lui Dumnezeu se revelează şi se auto-comunică. Credinţa creştină comportă, deci, o dimensiune de alteritate şi de transcendenţă care nu se inventează, care nu se descoperă prin introspecţie, se primeşte ca dar al harului.

Rolul catehezei în raport cu această polaritate a credinţei este de a lega într-un singur act sistematic şi complex experienţa vieţii creştine în totalitatea sa armonică şi comunicarea mesajului evanghelic în organicitatea acestuia. Ştergând interacţiunea sistematică între fides quoi şi fides quae, cei doi poli complementari ai credinţei creştine, riscă să producă o distincţie binară, opoziţie ireconciliabilă între conţinutul credinţei garant al ortodoxiei şi ortopraxie, demersul subiectiv.

Cateheza se prezintă astfel ca un proces, un itinerar în urma lui Hristos al Evangheliei, în Duhul Sfânt, către Tatăl, întreprins pentru a ajunge la maturizarea credinţei „după măsura darului Duhului Sfânt” (Ef. 4,7). Cateheza are ca scop formarea de creştini adulţi în credinţa lor. Ca formă particulară a slujirii Cuvântului serveşte acest scop articulând în aceeaşi dinamică devenirea spirituală şi socio-afectivă a credinţei şi aprofundarea cunoaşterii Revelaţiei.

În universul nostru care se confruntă mai mult cu absenţa lui Dumnezeu decât cu prezenţa Sa şi care se lasă ghidat de o mare indiferenţă, care trăieşte prea curând experienţa negativă a paterinităţii, relaţia cu Hristos deschide către misterul paternităţii acestui Dumnezeu al iubirii.

Lucrarea catehetică este, deci, mai mult o lucrare a revelaţiei, decât o lucrare de explicare şi exprimare a unei credinţe deja trăite, este o mediere fecundă pentru căutarea identităţii individului contemporan.”

Discursul distinsului specialist a provocat discuţii libere pe teme catehetice actuale: „a crede fără a aparţine” (J. Delumeau), raportul dintre ora de religie din şcoală şi şcolile catehetice duminicale din parohii. S-a subliniat faptul că în Biserica Ortodoxă nu există, încă, fenomenul tipic occidental separării dintre persoana lui Hristos şi cuvintele Sale, care lasă loc sincretismelor de tot felul. Insistenţa teologiei catolice pe latura mistagogică a catehizării nu poate reprezenta decât o redescoperire a centralităţii pnevmatologiei sacramentale pentru viaţa eclesială.

La eveniment au participat profesori ai Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, preoţi şi oameni de cultură din protopopiatul Reşiţa, mass-media locală.
În încheiere, doamna rector ing. dr. Doina Frunzăverde şi-a exprimat dorinţa unei colaborări universitare în Paris şi Reşiţa la acest nivel teologic, în speranţa creării unui „spaţiu cultural european” cât mai cuprinzător.