Vineri, 14 mai, a.c., ora 18.00, în Sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului va avea loc conferinţa susţinută de Domnul Klaus Kennet, autorul cărţii „Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului”.
Autor: Serviciul Cultural
Vineri, 14 mai, a.c., ora 18.00, în Sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului va avea loc conferinţa susţinută de Domnul Klaus Kennet, autorul cărţii „Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului”. Conferenţiarul de la Caransebeş este ucenic al Părintelui Sofronie de la Essex, convertit de acesta acum 25 de ani.
În vârstă de 65 ani, Klaus Kenneth se află, între 1-30 mai a.c., în România. E cea de-a doua călătorie a sa în România, după cea din toamna anului trecut. Cu această ocazie, Klaus susţine o serie de conferinţe şi lansări de carte în unele dintre principalele centre ale ţării.
Totodată, vor fi lansate, alături de volumul biografic Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului, două noi titluri: Călător pe pământ românesc. Convorbiri. Jurnal de călătorie şi Zei, idoli, guru. Marile religii ale lumii văzute prin ochii creştinismului.
Călător pe pământ românesc cuprinde o serie de convorbiri realizate de Romeo Petraşciuc şi Raluca Toderel cu Klaus Kenneth, pe timpul şederii sale în România, precum şi un jurnal al călătoriei sale din toamna anului trecut.
Citat din carte, Klaus Kenneth: „Cunosc destul de bine lumea şi cred acum că românii sunt cel mai evlavios popor de pe pământ, asemănător hinduşilor, care nu văd nicio diferenţă între bisericesc şi lumesc. Fie ca Dumnezeu să apare aceas¬tă credinţă şi să o întărească. Credinţa moartă nu e credinţă ortodoxă! Simt adânc în mine că aparţin şi eu acestui loc, că, într-un anumit fel, sunt şi eu român, că sunt una cu ei şi că fac parte din poporul lor. E un lucru pe care nu mi-l poate lua nimeni. Aceasta este Ortodoxia! Un asemenea final minunat nu aş fi meritat, însă Dumnezeu e, pur şi simplu, DRAGOSTE, şi încununează totul prin prezenţa Sa.”
Volumul Zei, idoli, guru. Marile religii ale lumii văzute prin ochii creştinismului e unul de analiză apologetică asupra hinduismului, mudismului, islamismului etc. abordate prin prisma unui creştinism viu, fecund, care îşi duce până la capăt mărturisirea. Un veritabil „manual de supravieţuire creştină”, cum îl defineşte Pr. Conf. Dr. Constantin Necula, în prefaţa acestei noi apariţii.