Miercuri. 28 noiembrie, a avut loc conferinţa pastoral-misionară de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Băile Herculane
Autor: Serviciul Prezidial
Miercuri. 28 noiembrie, a avut loc conferinţa pastoral-misionară de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Băile Herculane. Toţi preoţii din Protopopiatul Băile Herculane au participat, la biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă”, la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Bucuria duhovnicească a acestei zile a fost sporită şi prin faptul că în cadrul Sfintei Liturghii toţi preoţii din Protopopiatul Băile Herculane s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului.
În partea a doua a zilei, în sala de şedinţe a Protopopiatului Băile Herculane , s-a desfăşurat conferinţa preoţească de toamnă a Protopopiatului Reşiţa. Părintele Gabriel Gozman consilier social- misionar al Episcopiei Caransebeşului, a prezentat referatul sectorului cultural al Eparhiei, cu titlul „Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna şi Banatul”, ținând seama de faptul că pe plan local, anul 2012, este închinat Sf. Mitropolit Andrei Șaguna, ctitorul Episcopiei Caransebeșului.
De asemenea, au fost discutate, analizate şi dezbătute şi diferite aspecte de ordin administrativ şi gospodăresc cu care se confruntă preoţii de pe raza Protopopiatului Băile Herculane. Totodată s-a discutat modul de implementare a campaniilor umanitare din această perioadă, desfășurate de parohii, în colaborare cu alte instituţii.