Conferință duhovnicească pentru tineri la Moldova Nouă

Conferință duhovnicească pentru tineri la Moldova Nouă

Album foto
În seara zilei de luni, 21 noiembrie, la Casa de Cultură a oraşului Moldova Nouă s-a desfăşurat conferinţa duhovnicească cu tema „Are Biserica un răspuns la frământările tinerilor?”, susţinută de părintele Teofan Munteanu, duhovnicul Mănăstirii Nera
Autor: George Lăpădat
La eveniment au participat tineri, profesori, preoţi şi invitaţi din tot Protopopiatul Moldova Nouă, în mijlocul acestora aflându-se şi Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Seara a debutat cu un scurt moment de rugăciune, în care toţi cei prezenţi au primit binecuvântările părinteşti ale Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian.

În cele ce au urmat, părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de tineret al Eparhiei Caransebeşului, a vorbit tinerilor despre necesitatea organizării unui eveniment de acest gen la Moldova Nouă. Alături de acesta, s-au aflat şi patru voluntari ai Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români din Banatul de Munte, care au sintetizat ideile şi obiectivele organizaţiei într-un material video, pe care l-au prezentat celor aflaţi în sală. Totodată ei au trimis tuturor invitaţia „la un mod de a scoate ceva frumos din tinereţe”, prin cuvântări şi mărturii despre importanţa apartenenţei la o asociaţie de acest gen.

În continuarea evenimentului, a avut loc conferinţa propriu-zisă, în care părintele Teofan a nuanţat, la rândul său, rolul tânărului ortodox în societatea contemporană, scopul mărturisirii credinţei şi al facerii de bine, cât şi importanţa implicării active în comunitate a tineretului creştin-ortodox. Cuvântul părintelui a accentuat rolul important pe care Biserica îl are în formarea religios-morală a tinerilor.

La vremea potrivită, tinerii au avut oportunitatea de a putea adresa întrebări în mod direct, la care au primit răspuns din partea părintelui. Temele pe care aceştia le-au abordat au fost extrem de diverse, semn că, prin această activitate, li s-a oferit un avânt în năzuinţa lor de a trăi o tinereţe bineplăcută lui Dumnezeu.

În încheierea evenimentului, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a binecuvântat din nou pe toţi cei prezenţi, îndemnându-i la a cânta împreună colindul strămoșesc „O, ce veste minunată!”, marcând astfel începutul perioadei colindatului, prin sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului.

„În urmă cu patru luni, noi, tinerii ATOR-iști, am pornit o caravană de cunoaștere și informare în toate zonele eparhiei noastre. După alte 11 opriri, am avut azi bucuria să ajungem cu această Caravană și în ultima stație, la Moldova Nouă, pentru a ne spune povestea și pentru a lansa și tinerilor din această zonă «invitația la libertate». A fost o mare binecuvântare să încheiem această caravană avându-i în mijlocul nostru pe Preasfințitul Părinte Lucian și pe părintele Teofan, ale căror cuvinte ne-au încurajat și ne-au dat convingerea că ne aflăm pe calea cea dreaptă. De azi, ATOR Banatul de Munte începe să își scrie povestea având alături tineri din toate zonele Banatului Montan, tineri dornici să ajute, să dăruiască, tineri care au ales să își trăiască tinerețea frumos și bineplăcut lui Dumnezeu”, a mărturisit Mădălina Jojart, secretarul ATOR Banatul de Munte.

Evenimentul de la Moldova Nouă se înscrie ca ultimă destinaţie în acţiunea „Caravana ATOR Banatul de Munte”, regăsindu-se şi în contextul Anului omagial al educaţiei tineretului creştin-ortodox în Patriarhia Română.



Data: 23 noiembrie 2016 • Vizualizări: 1328