Conferință preoțească în Protopopiatul Băile Herculane

Conferință preoțească în Protopopiatul Băile Herculane

Album foto
Luni, 25 noiembrie, a avut loc conferinţa pastoral-misionară de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Băile Herculane
Autor: Serviciul Prezidial
Toţi preoţii din Protopopiatul Băile Herculane au fost prezenți la biserica cu hramul „Sfântul Apostol Toma”, din Parohia Pecinișca-Băile Herculane și au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului alături de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii Chiriarhul a săvârșit și Taina Hirotoniei, hirotonind ca preot pe Iosif Buzangia, pe seama Parohiei Pârvova, Protopopiatul Băile Herculane. Bucuria duhovnicească a acestei zile a fost sporită şi prin faptul că în cadrul Sfintei Liturghii toţi preoţii din Protopopiatul Băile Herculane s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului. În partea a doua a zilei, s-a desfăşurat conferinţa preoţească de toamnă, în sala de şedinţe a Protopopiatului Băile Herculane.

Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului a subliniat: „Iată-ne astăzi de Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, slujind Sfânta Liturghie și împărtășindu-ne cu Sfintele Taine împreună cu toți preoții din Protopopiatul Băile Herculane. La conferința preoțească din semestrul al II-lea, al acestui an, pe lângă episcopul Traian Badescu, 80 de ani de la trecerea sa în veșnicie, Episcopia Caransebeșului a rânduit ca preoții noștri să vorbească despre doisprezece personalități clericale și culturale din Episcopia noastră, personalități care au marcat istoria Bisericii Ortodoxe Române din Banat. Pentru astăzi la Protopopiatul Băile Herculane s-a vorbit despre protopopii Nicolae Stoica de Hațeg, Coriolan Buracu și despre Ioan Sârbu. Delegatul Centrului Eparhial, părintele consilier Gabriel Gozman-Pop a prezentat referatul despre episcopul Iosif Traian Badescu. Așadar avem o frumoasă tradiție în Episcopia Caransebeșului, în primele zile din Postul Crăciunului, împreună cu toți preoții episcopiei din cele patru protopopiate, slujim mai întâi Sfânta Liturghie, iar după aceea dezbatem tema rânduită la nivelul Eparhiei”.

De asemenea, au fost discutate, analizate şi dezbătute şi diferite aspecte de ordin administrativ şi gospodăresc cu care se confruntă preoţii de pe raza Protopopiatului Băile Herculane.

Data: 25 noiembrie 2013 • Vizualizări: 1223