Conferință preoțească la Caransebeș

Conferință preoțească la Caransebeș

Album foto
În a treia zi din Postul Nașterii Domnului, joi, 17 noiembrie, au debutat conferinţele preoţeşti în Episcopia Caransebeşului
Autor: Serviciul Prezidial
Prima conferinţă pastoral-misionară s-a desfăşurat la Caransebeş cu toţi clericii din Protopopiatul Caransebeş, cel mai mare protopopiat al eparhiei. Alături de clerici a fost şi Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit în prima parte Sfânta Liturghie, în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. În cadrul Sfintei Liturghii toţi clericii s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.

Cea de-a doua parte s-a desfăşurat la Casa de Cultură „George Suru” din localitate, unde s-a vizionat un film documentar realizat de Trinitas TV, dedicat Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. De asemenea a fost expus şi un material multimedia despre publicaţia Eparhiei Caransebeşului, „Foaia Diecezană”, care anul acesta a împlinit 130 de ani de existenţă.

„Avem deja o tradiție în Episcopia noastră ca la conferința din semestrul al doilea să slujim cu toți preoții din cuprinsul eparhiei și să ne împărtășim cu Sfintele Taine. De asemenea dezbatem în acest an tema propusă de Sfântul Sinod «Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul», precum și tema locală »130 de ani de la apariția periodicului de cultură și spiritualitate Foaia Diecezană». Suntem și în anul comemorativ al tipografilor bisericești și de aceea am ales să medităm la tot ceea ce a însemnat pentru cultura și spiritualitatea bănățeană această revistă eparhială. Sperăm să plecăm la casele noastre folosiți duhovnicește, în primul rând, dar și din punct de vedere cultural, pentru că tot ceea ce s-a discutat în cadrul conferinței nu a făcut altceva decât să ne îmbogățească cunoștințele, mai ales în domeniul istoriei Bisercii Ortodoxe Române”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

De asemenea, au fost discutate, analizate și dezbătute și diferite aspecte de ordin administrativ-gospodăresc şi pastoral-misionar, cu care se confruntă preoții de pe raza Protopopiatului Caransebeș. În perioada următoare conferințele pastoral-misionare de toamnă vor continua și în celelalte trei protopopiate ale eparhiei.


Data: 17 noiembrie 2016 • Vizualizări: 859