La început de an școlar 2017-2018 s-a organizat în județul Caraș-Severin Consfătuirea profesorilor de Religie
Autor: Serviciul Cultural
La început de an școlar 2017-2018 s-a organizat în județul Caraș-Severin Consfătuirea profesorilor de Religie. Astfel că luni, 18 septembrie, la sediul ISJ CS din Resița, cu binecuvântarea și participarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a desfășurat o întâlnire de lucru a profesorilor de Religie din cadrul Episcopiei Caransebeşului.
La întrunire au participat părintele consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, arhim. Casian Rușeț, domnul inspectorul general școlar prof. Ioan Benga, părintele inspector pe disciplina religie, Nicolae Chiosa, părinții protopopi ai eparhiei, președintele Comitetul Județean al Coaliției pentru Familie Caraș-Severin, doamna profesor Lavinia Popp, repreprezentanți ai Casei Corpului Didactic, precum și toți profesorii metodiști și profesorii de religie din județul Caraș-Severin.
În începutul consfătuirii a luat cuvântul domnul inspector școlar general Ioan Benga care a transmis profesorilor că ei sunt unul din factorii care iau parte la efortul comun de înnoire a actului educațional și trebuie să se remarce prin cunoștințele lor, dar și prin comportamentul spiritual profund creștin.
Invitată la acest eveniment, doamna profesor Lavinia Popp i-a îndemnat pe domnii profesori din partea Coaliției pentru Familie să ia în calcul mai mult ca oricând că trebuie să-i informeze pe copii ce înseamnă cu adevărat adevărata familie și care este rostul căsătoriei dintre un bărbat și o femeie.
În cea de-a doua parte s-a desfășurat consfătuirea propriu-zisă cu profesorii de religie, Preasfinția Sa transmițându-le tuturor îndemnul de a stabili o relație cât mai apropiată între ei, preoții parohi și instituțiile școlare unde activează. S-a făcut analiza anului școlar ce a trecut 2016-2017 și s-au analizat rezultatele pozitive, plusurile, minusurile din anul școlar trecut și s-au propus noi proiecte pentru anul școlar în curs, astfel încât elevii să beneficieze de o educație religios-morală cât mai accesibilă lor.
„Consfătuirea de la începutul acestui an școlar a avut o dinamică aparte pentru că am avut bucuria să fie prezenți și părinții protopopi, care au venit la invitația părintelui inspector, pentru că dorim să dăm o notă de colaborare, o notă de mesaj comun pe care Biserica și Școala îl oferă societății, dar în special copiilor. Nădăjduim ca mesajul pe care l-am pus astăzi la inima profesorilor, că mesajul pe care ei l-au pus la inima noastră ca slujitori, să fie benefic și să fie constructiv pentru copiii, pentru educabilii noștri, pentru generația următoare, care reprezintă și viitorul Bisericii noastre”, a subliniat părintele consilier Casian Rușeț.
Tot la această manifestare a avut loc prezentarea cărții în versuri a părintelui profesor Emil Sergiu Varga, cu titlul „Auslander, La porțile iubirii”, editată de către Casa Corpului Didactic din Reșița la editura Gheorghe Magas.