La sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, elevii Școlii Gimnaziale Tîrnova, au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Autor: Serviciul Social-Misionar
La sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, elevii Școlii Gimnaziale Tîrnova, începând cu cei de grădiniță, însoțiți de doamnele educatoare Pușa Florei și Camelia Păușan, respectiv clasele pregătitoare, a I-a, a II-a, a III-a și a IV-a, însoțiți de domnul profesor de religie Marius Simion, au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. La momentul potrivit, cei de la grădiniță, clasa pregătitoare și a I-a, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
Pentru reușita acestei activități, părintele Ion Ștefoni a mulțumit conducerii școlii, atât domnului director Daniel Tîmpa, domnului profesor de religie Marius Simion, cât și cadrelor didactice, care au sprijinit desfășurarea acesteia, precum și celor care i-au însoțit pe copii.
Demn de menționat este faptul că și la biserica din cartierul Celnic al Aninei, părintele Marius Negoiță a avut parte de o surpriză plăcută. La inițiativa profesorului de religie Marius Simion, elevii Școlii Gimnaziale Celnic (Grădinița P.N. 1, clasele pregătitoare, a I-a, a III-a,a IV-a), au participat la Sfânta Liturghie, mulţi dintre aceştia împărtăşindu-se cu Trupul și Sângele Domnului.
„Aducem mulțumiri conducerii școlii, domnului director Livius Albu, cadrelor didactice care i-au însoțit pe copii, Anișoara Albu, Manuela Onețiu, Valentina Savici, precum și domnului Vasile Munteanu, care au făcut acest eveniment posibil. Această acțiune a fost și o urare a noastră de bun venit, pentru noul preot Marius Negoiță, care slujeşte în cartierele Celnic și Brădet din oraşul Anina. Nădăjduim că aceste activități, care s-au desfășurat atât la Tîrnova cât și la Anina, să fi avut un efect benefic asupra copiilor, iar aceștia să participe cât mai activ în viața Bisericii”, a subliniat Marius Simion, profesor de religie.