Corul „Colindița” din Berzovia la 30 de ani de activitate

Corul „Colindița” din Berzovia la 30 de ani de activitate
Duminică, 17 mai, biserica Parohiei Berzovia din Protopopiatul Reșița a îmbrăcat haine de sărbătoare, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de activitate a corului parohial „Colindița”
Autor: Pr. Zaharie Petrică Ghimboaşă
Duminică, 17 mai, biserica Parohiei Berzovia din Protopopiatul Reșița a îmbrăcat haine de sărbătoare, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de activitate a corului parohial „Colindița”. În mijlocul credincoișilor a fost prezent și părintele protopop Petru Berbentia, cel care i-a păstorit 10 ani (1985-1995), cu multă dragoste și responsabilitate, dar și cu ales folos duhovnicesc, cultural și educativ.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, părintele protopop a prezentat istoricul corului cu ajutorul unei proiecţii video din videoteca personală, pentru a-şi aminti toţi cei prezenţi de anii începutului. În continuare s-au depanat amintiri, de către trei dintre membrii fondatori ai corului, Cristian Vrânceanu, acum tenor al Operei Române din Timișoara și Angelica Despău, profesoară la Liceul Tehnologic Berzovia, precum şi de Adela Berbentia.

Părintele protopop a dăruit membrilor fondatori un și set de dvd-uri personalizate, ce conţin cele mai reprezentative filmări din anii ‘90, filmări din biserică, dar și de pe scenele de unde ei au concertat. De asemenea, a oferit o diplomă de excelenţă părintelui paroh Zaharie Petrică Ghimboaşă, pentru munca depusă în reactivarea acestui cor parohial.

O surpriză plăcută a fost şi faptul că primul lor îndrumător, pr. Berbentia, le-a oferit membrilor corului diplomele „princeps”, adică prima diplomă de la fiecare primă ediţie a festivalurilor corale reşiţene. Diplomă de onoare au primit și din partea parohiei, pentru neîntrerupta activitate de 30 de ani.

„În luna decembrie 1985, când părintele Petru Berbentia a fost instalat paroh la Berzovia, a început o activitate deosebită cu copii de atunci, înființând corul «Colindița». Reușita aceasta a fost cu atât mai însemnată cu cât, în vremea respectivă, copii erau, din păcate, opriți de sistemul de atunci, să desfășoare activități în Biserică și totuși cei mici au venit și au dat dovadă de voință, de responsabilitate și de respect față de cele sfinte, închegându-se nu doar un cor, un grup, ci mai ales, spun eu, o familie care avea să dăinuiască până astăzi. Şi subliniez acest adevăr, pentru că astăzi au fost și «veteranii» din anii de început, unii dintre ei fiind şi acum membrii activi ai corului”, a subliniat părintele paroh.

Un moment emoționant a fost și înmânarea Diplomei de Onoare, părintelui protopop. Petru Berbentia, pentru întreaga activitate depusă în slujba Bisericii din Berzovia.

Data: 18 mai 2015 • Vizualizări: 937