„Credința altfel” – sau cum putem să-l cunoaștem pe Hristos și altfel

„Credința  altfel” – sau cum putem să-l  cunoaștem pe Hristos și altfel
Copiii și tinerii din Episcopia Caransebeșului au participat în această perioadă la un intens program în plan educativ și duhovnicesc concretizat în numeroase acțiuni specifice perioadei Postului Mare, dar și proiectului educațional național „Școala altfel”
Autor: Serviciul Social-Misionar
Numitorul comun al activităților derulate de Biserică în colaborare cu diverse unități de învățământ a fost spovedania și împărtășirea copiilor cu Sfintele Taine. Concomitent, preoții și cadrele didactice care și-au dat mâna pentru familiarizarea celor mici cu valorile credinței noastre, au desfășurat o serie de activități artistice, lecții interactive, sau cu caracter social-filantropic.

Pentru membrii Centrului de tineret „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Moldova Nouă săptămâna „Școala altfel” a debutat cu un interesant pelerinaj la mănăstirile „Sf. Ana” de la Orșova și Mraconia din județul Mehedinți. Totodată, copiii, alături de părintele protopop Bogoliub Martinovici și părintele Laurențiu Panciu și soția sa Andreea – coordonatorii centrului, au vizitat peșterile Veterani și Ponicova din Cazanele Mari, în cadrul unei frumoase plimbări pe Dunăre cu șalupa. Acolo au avut șansa de a-și îmbogăți cunoștințele de geografie, biologie (prin flora specifică zonei), precum și de istorie și spiritualitate ortodoxă.

La Bocșa, elevii Școlii Gimnaziale nr. 1, coordonați de prof. Geanina Mură, au participa la un bogat program catehetic și duhovnicesc concretizat în mai multe acțiuni desfășurate pe parcursul Postului Mare. Astfel, în biserica parohiei „Sf. Ier. Nicolae” din Bocșa Română, păstorită de pr. Silviu Ferciug, elevii școlii s-au spovedit și împărtășit cu Sfintele Taine în mai multe serii, beneficiind și de un program catehetic din partea părintelui paroh. Cuvântul de folos al părintelui către cei mici a fost însoțit de vizionarea unor filme cu conținut religios: „Viața Sf. Maria Egipteanca” și „Iisus din Nazaret”, precum și de vizitarea Căminului de bătrâni din localitate cu ocazia oficierii Tainei Sf. Maslu în mijlocul celor bătrâni și singuri.

Și la Moniom, copiii centrului de tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din localitate, alături de câteva zeci de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 7 din Reșița și de preșcolari de la grădinița „Floarea Soarelui” din oraș, au participat la un proiect catehetic intititulat chiar „Credința altfel”. După ce au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele lui Hristos, cei mici au luat parte la o lecție interactivă desfășurată chiar în biserică, de prof. Georgiana Ciucur, cu scopul de a-i familiariza pe copii cu însemnătatea sărbătorii Învierii Domnului.

Acțiuni similare în care elevii au fost prezenți în biserică și s-au împărtășit au avut loc în mai multe biserici din municipiul Reșița, împletindu-se în mod fericit lucrarea misionară a Bisericii cu proiectul „Școala altfel” derulat în toate instituțiile de învățământ din țara noastră.

Și în perioada următoare copiii și tinerii rămân în prim-planul preocupărilor de ordin misionar ale eparhiei noastre, la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim fiind programate mai multe activități similiare, dar și procesiuni cu sfintele icoane și ramuri, simbol al reînvierii naturii, dar mai ales, al unei „reîmprospătări” spirituale a tinerei generații.

Data: 11 aprilie 2014 • Vizualizări: 962