Cultură poetică în spațiul sacru

Cultură poetică în spațiul sacru
Sâmbătă, 17 februarie, a avut loc în demisolul Catedralei Episcopale din Caransebeș, o manifestare culturală de excepție prin susținerea unei prelegeri poetice de către scriitoarele Adela Dragomir și Daniela Rațiu din Timișoara
Autor: Pr. Gheorghe Tistu
Manifestarea culturală este organizată de membrii Cercul de Lectură ,,Fărâmituri de Lectură cu Ceai” din Caransebeș, format din elevi, studenți, profesori și slujitori ai Catedralei Episcopale ce se ostenesc, cu drag, în fiecare lună, să dăruiască celor ce vin momente culturale încărcate de emoție, înnobilate de sentimente pure, desprinse din tezurul moralității creștine.

Întâlnirea a început de la ora 16:00 și a continuat timp de două ore, în care s-au conturat câteva concluzii referitoare la arta scrisului frumos. Seara culturală s-a desfășurat sub auspiciul celui mai frumos sentiment care este iubirea. Pentru început, elevii au cântat, apoi au recitat din operele scriitoarelor invitate. Personalitățile culturale au explicat de ce este necesar să ne desprindem de lucrurile negative ce ne întunecă rațiunea ca să putem trăi numai cu sentimente plăcute, duioase și calde. Cei prezenți au avut ocazia să-și exprime liber opiniile personale despre cultură și cult, și au fost serviți cu ceai și biscuiți de către organizatori.

În timpul manifestării, auditoriul a fost provocat de către personalitățile literare cu meditații culturale, precum modalități de transpunere a sentimentelor în proză, sau de pildă, arta poetică reprezentată în stilul modern actual. S-au pus întrebări, au avut loc discuții tematice, iar în finalul activității culturale Daniela Rațiu și Adela Dragomir au mărturisit publicului prezent că din punctul lor de vedere, poezia este legătura cu Dumnezeu, care te inspiră și îți dă putere să mergi mai departe pe drumul identității literare.

Data: 22 februarie 2018 • Vizualizări: 321