Curs de formare pentru profesorii de religie din judeţul Caraş-Severin

Curs de formare pentru profesorii de religie din judeţul Caraş-Severin
Episcopia Caransebeşului în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean Şcolar Caraş-Severin şi Casa Corpului Didactic Caraş-Severin organizează cursuri de formare pentru profesorii de religie
Autor: Serviciul Prezidial
În perioada 16-19 noiembrie 2012, Episcopia Caransebeşului, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean Şcolar Caraş-Severin şi Casa Corpului Didactic Caraş-Severin, organizează un curs de formare pentru toţi profesorii de religie din judeţ. Deschiderea oficială a avut loc vineri, 16 noiembrie, în Sala de Festivităţi „Episcop Elie Mirion Cristea” a Episcopiei Caransebeşului, în prezenţa pr. inspector Sorin Oţelariu

„Cei care sunt profesori ştiu că acest lucru nu este foarte uşor, unerori poate fi complicat, iar pentru noi cei care predăm religia, sau ne ocupăm de pedagogia religioasă, de didactica religiei, ştim că dificultăţile sunt şi mai mari. În mare parte aspectele de conţinut ale educaţiei religioase sunt revelate, sunt descoperite de Dumnezeu. Însă modalitatea în care acestea sunt transmise, în care ele formează valori la tinerele generaţii, sunt lucruri foarte dificile pentru că provocările sunt tot mai mari, societatea se îndreaptă spre o zonă în care este tot mai mult interesată de valori pe termen scurt, de consum exagerat, valori care se pot constitui în modele pentru cei tineri. Cu toate că acest lucru este greu, a preda religia este onorant şi credm că răsplata va fi pe măsură pentru toţi”, a arătat pr. Dorin Opiş în cuvântul său.

Cursul este ţinut de specialiştii pr. Dorin Opiş şi d-na prof. Monica Opriş, durează trei zile şi este împărţit în patru module în care vor fi prezentate diferite aspecte legate de curriculum, de cercetare pedagogică, de pedagogie modernă în context creştin, precum şi de evaluare.

Data: 16 noiembrie 2012 • Vizualizări: 980