Curs festiv la Caransebeş

Curs festiv la Caransebeş

Album foto
Luni, 24 mai, la prazncul Sfintei Treimi, la Caransebeş, a avut loc festivitatea de încheiere a cursurilor pentru absolvenţii Facultăţii de Teologie, dar şi pentru cei ai Seminarului Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din localitate.
Autor: Serviciul Cutural
Luni, 24 mai, la prazncul Sfintei Treimi, la Caransebeş, a avut loc festivitatea de încheiere a cursurilor pentru absolvenţii Facultăţii de Teologie, dar şi pentru cei ai Seminarului Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din localitate. Festivitatea, care s-a bucurat de binecuvântarea şi participarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului, a debutat prin oficierea Sfintei Liturghii la noua catedrală episcopală „Învierea Domnului”, de către un sobor de preoţi profesori ai celor două şcoli teologice, la care s-au adăugat şi absolvenţi hirotoniţi.

În cadrul Sfintei Liturghii, absolvenţii s-au împărtăşit cu Sfintele lui Hristos Taine, primind apoi un cuvânt de îndemn şi binecuvântare din partea P.On. Părinte Constantin Train, directorul Seminarului Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu”, care le-a adus în atenţie tuturor un îndemn la slujire responsabilă în misiunea pe care Dumnezeu le-o va încredinţa la finalul studiilor teologice.

După încheierea slujbei, în Sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului, a avut loc cursul festiv, susţinut de dl. prof. univ. dr. lect. Florn Dobrei de la Catedra de Istoria Bisericii Ortodoxe Române, cu tema „ Viaţa şi activitatea episcopului Miron Crsitea ”

După susţinerea acestuia, au luat cuvântul: Dl. prof. univ. dr. Marian Mihăilă, prorectorul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, Dl. prof. univ. dr. Gheorghe Popovici – decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administrative, în cadrul căreia funcţionează Secţia de Teologie, Dl. Ion Marcel Vela, primarul Caransebeşului şi bineînţeles Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, ca cel care a vegheat îndeaproape, atât ca şi chiriarh cât şi ca dascăl al absolvenţilor, la buna desfăşurare a programului de studiu şi rugăciune pentru teologii caransebeşeni.

Din partea absolvenţilor a adresat cuvinte de mulţumire profesorilor şi ostenitorilor învăţământului teologic caransebeşan, dl. absolvent Traian Profir.

În a doua parte a programului, dascălii s-au deplasat la sediul Seminarului Teologic, unde au participat la festivitatea de „predare a cheii” către generaţiile următoare de teologi.

În anul acesta, un aspect important l-a constituit absolvirea primei generaţii de masteranzi ai Facultăţii de Teologie din Caransebeş, care au absolvit cursurile de masterar „Teologie Pastorală şi Misiune Creştină”.

Începuturile învăţământului teologic al Bisericii Ortodoxe Române din părţile Banatului se pierd în negura vremurilor. De la forme mai simple de pregătirea şi calificarea slujitorilor Bisericii bănăţene, mai mult sau mai puţin cunoscute de-a lungul timpului – ca cele existente pe lângă mănăstirea Sfântul Gheorghe din Caransebeş – s-a ajuns, în 1822, la împlinirea unui vechi deziderat al Eparhiei noastre prin întemeierea, la Vârşeţ, a unei Şcoli Clericale cu program sistematic şi stabil în limba română.

După ce în anul 1948, Academia Teologică din Caransebeş a fost desfiinţată, rămânând în Caransebeş numai Seminarul Teologic, în anul 1998, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Laurenţiu, pe atunci, episcop al Caransebeşului a fost reactivat învăţământul teologic universitar prin înfiinţarea Secţiei de teologie, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administrative din Caransebeş, facultate aparţinătoare Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa.

În urma absolvirii cursurilor şcolilor de teologie din Caransebeş, s-au evidenţiat personalităţi importante ale vieţii clericale şi laice, care au dus mai departe renumele acestei şcoli care din secolul XIX funcţionează fără întrerupere. Dintre absolvenţii mai tineri, care fac cinste acestei străvechi şcoli teologice, amintim, aici, pe P.S. Lucian Mic, actualul episcop al Carasenbeşului; P.S. dr. Daniil Stoenescu, Episcop al Episcopiei române din Serbia (cu doctoratul la Salonic); pr. dr. Dumitru Megheşan, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Oradea (cu studii de doctorat la Berna); pr. conf. dr. Ioan Tulcan, decanul Facultăţii de Teologie din Arad (a studiat la Heidelberg); pr. dr. Ioan Sauca, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române la Consiliul Mondial al Bisericilor (studii la Bossey şi Birimingham).

În final, având în faţă pilda teologilor caransebeşeni şi contribuţia pe care au adus-o la îmbogăţirea tezaurului teologic, spiritual şi cultural al Bisericii Ortodoxe Române, celor ce ostenesc astăzi aici – clerici şi laici deopotrivă – le revine menirea sfântă de a pregăti elemente capabile să păstreze şi să sporească prestigiul acestei venerabile Şcoli Teologice, câştigat cu atâta trudă şi nu de puţine ori cu sacrificii, de vrednicii noştri înaintaşi.

Data: 24 mai 2010 • Vizualizări: 1365