Cursuri de educație nonformală în Episcopia Caransebeșului

Cursuri de educație nonformală în Episcopia Caransebeșului

Album foto
Timp de 3 zile în Episcopia Caransebeșului s-au desfășurat cursuri pentru preoți, profesori, dar și alți lideri din comunitățile parohiale, în vederea perfecționării și dezvoltării abilităților în lucrarea cu tinerii
Autor: Departamentul de tineret
Timp de 3 zile în Episcopia Caransebeșului s-au desfășurat cursuri pentru preoți, profesori, dar și alți lideri din comunitățile parohiale, în vederea perfecționării și dezvoltării abilităților în lucrarea cu tinerii. Cursurile au avut loc în localitatea Anina în perioada 9-11 august, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, prin Departamentul de tineret al Eparhiei, în parteneriat cu Arhiepiscopia Iașilor, Episcopia Devei și Hunedoarei și Fundația „Noi Orizonturi”.

Formatorii fundației au prezentat cursanților forme de educaţie nonformală pentru tineri în ideea de a asimila informația, prin serviciu în folosul comunităţii (service learning) şi educaţia prin aventură, precum și educaţia prin experienţă. Proiectul este unul pilot la nivelul Patriarhiei Române și are ca finalitate extinderea de cluburi parohiale de tineret „credo-impact” la nivel național. În Episcopia Caransebeșului funcționează două astfel de cluburi, la Anina și Reșița, urmând ca din luna septembrie să mai fie înființat încă unul în municipiul reședință de județ.

„Conceptul pe care îl propune proiectul credo-impact se pliază foarte bine pe structurile pe care departamentul nostru de tineret le are deja în lucrul cu tinerii. Practic există din punctul nostru de vedere o complementaritate în ceea ce privește misiunea cu tinerii pentru că aceste proiecte își propun să responsabilizeze copiii și tinerii să se implice în comunitate și de a-i ține aproape de biserică”, a subliniat părintele Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului.

Misiunea Fundaţiei Noi Orizonturi este de a promova modele de educaţie prin experienţă de calitate, care dezvoltă abilităţi de viaţă în rândul tinerilor, ca o strategie de dezvoltare durabilă a societăţii. Fundaţia Noi Orizonturi îşi doreşte o lume în care toţi tinerii se implică pentru binele comun al tuturor şi simt că pot face o diferenţă în societate.

„Ne bucurăm foarte mult de parteneriatul cu Biserica Ortodoxă, în echipa noastră este și un preot, care a fost de fapt motorul proiectului impact-credo și nădăjduim să îl ducem înainte. Ceea ce încercăm noi să facem este să ajutăm copiii să-și pună dragostea lor în practică, în comunitățile lor și prin această acțiune să-și dezvolte de asemenea competențele lor”, a arătat Dana Bates, director executiv şi co-fondator al Fundaţiei Noi Orizonturi.

Primele module ale cursurilor s-au desfășurat în Moldova în luna martie a acestui an, iar cele de la Anina pe lângă scopul pedagogic au fost și un bun prilej de comuniune între reprezentanții celor trei eparhii și reprezentanții Fundaţiei Noi Orizonturi, printre care și Dana Bates, director executiv şi co-fondator. Acest lucru s-a concretizat prin participarea delegațiilor la momente de rugăciune la Biserica „Sfânta Treime” din Steierdorf-Anina, precum și la Mănăstirea Călugăra. De asemenea a fost vizitat cu acest prilej și Teatrul istoric „Mihai Eminescu” din Oravița, care anul viitor aniversează 200 de ani de la înființare.

Data: 12 august 2016 • Vizualizări: 1504