Centrul de Incluziune Socială Caraş-Severin a organizat în această perioada cursuri de iniţiere în ocupaţia de operator calculator.
Autor: Servicul social-misionar
Centrul de Incluziune Socială Caraş-Severin, conform proiectului „Implicarea clerului şi a membrilor comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Alba Iuliei”, Program Operaţional Sectorial pentru dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Axa prioritară 6 „Promovarea Incluziunii Sociale” a organizat în această perioada cursuri de iniţiere în ocupaţia de operator calculator.
Cursurile au fost organizate la Centrul de Incluziune Socială din Municipiul Caransebeş şi au fost oferite în mod gratuit pentru cei 40 de solicitanţi. În acest sens s-au organizat două grupe a câte 20 de persoane, iar durata cursurilor, conform normelor CNFPA pentru ocupaţia operator introducere, validare şi prelucrare date au fost de 60 de ore. Examenul de absolvire s-a susţinut în intervalul legal de zece zile de la finalizarea pregătirii profesionale a cursanţilor.
Criteriile pentru selecţia cursanţilor au fost: persoanele solicitante să fie inactive pe piaţa muncii, precum şi absolvenţi ai învăţământului de minim opt clase.
Scopul pregătirii persoanelor instruite este ca în urma absolvirii programului, beneficiarii certificatului de absolvire în ocupaţia de operator calculator, dobândeşte competenţe în conformitate cu standardul de pregătire profesională – standardul ocupaţional cerut pe piaţa muncii, astfel încât aceştia să poată ocupa un loc de muncă.
În urma absolvirii cursurilor de operator calculator cei prezenţi sunt compatibili în piaţa muncii cu ocupaţia de operator introducere validare date, utilizarea sistemului de operare Windows, utilizarea programului Word, utilizare internet, navigare şi accesarea portalului Eures şi postarea CV-ului European pe diferite portaluri.
„Aceste cursuri, oferite gratuit este o etapă componentă în desfăşurarea proiectului „Implicarea clerului şi a membrilor comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Alba Iuliei”, în Episcopia Caransebeşului. Şi prin aceste metode se vizează instruire şi integrarea pe piaţa muncii a persoanelor care se confruntă cu imposibilitatea accesării unui loc de muncă din pricina lipsei pregătirii profesionale adecvate.” ne-a declarat părintele Călin Ianchiş, consilier social misionar al eparhiei şi manager judeţean în cadrul proiectului. O nouă etapă de formare şi calificare se va desfăşura în cursul lunii august.