Cursuri pentru cântăreți bisericești

Cursuri pentru cântăreți bisericești
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, începând din data de 2 mai 2017, s-au reluat cursurile de perfecţionare a cântăreților bisericești pentru angajaţii din cadrul Episcopiei Caransebeșului
Autor: Anca-Mariana Câmpean
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, începând din data de 2 mai 2017, s-au reluat cursurile de perfecţionare a cântăreților bisericești pentru angajaţii din cadrul eparhiei, prin Centrul de formare profesională a adulţilor. Cursurile sunt susţinute şi evaluate de profesori de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, precum şi părinţi consilieri de la Centrul eparhial.

Participanţii la cursuri învaţă şi pun în practică în acelaşi timp, noțiuni de Tipic Bisericesc, Liturgică, Muzică Bisericească, Legislație bisericească, precum și noțiuni elementare de Catehism, astfel încât să fie respectată întocmai rânduiala Sfintelor slujbe. Cântarea bisericească se predă în varianta cântării tradiționale bănățene, specifică acestor locuri, dar și cântarea uniformizată potrivit îndrumărilor Sfântului Sinod.

Cursurile de perfecționare a cântăreților bisericești se desfășoară într-o zi peste săptămână, marțea la Reşiţa în incinta Protopopiatului pentru angajaţii Protopopiatelor Reşiţa şi Moldova Nouă, respectiv joia la Caransebeş, în incinta Seminarului Teologic, pentru angajaţii Protopopiatelor Caransebeş şi Băile Herculane, fiecare grupă fiind formată din 30 de persoane participante.

La sfârşitul lunii iunie, după o perioadă de desfăşurare de trei luni, participanţii vor susţine un examen din materiile predate, în urmă căruia se va face o evaluare a acestora. Persoanele care frecventează aceste cursuri şi-au îmbunătăţit simţitor cântarea la strană, astfel că intenţia organizatorilor a fost de un real folos.

Data: 6 mai 2017 • Vizualizări: 3049