Curtea Constituțională recunoaște importanța orei de Religie şi implicit încurajează participarea elevilor la aceasta

Curtea Constituțională recunoaște importanța orei de Religie şi implicit încurajează participarea elevilor la aceasta
În ziua de 23 ianuarie 2015, în Monitorul Oficial, partea I, nr. 59/2015, a fost publicată motivarea Deciziei Curții Constituționale nr. 669 din 12 noiembrie 2014, privitoare la statutul orei de Religie
Autor: Biroul de Presă al Patriarhiei Române
În ziua de 23 ianuarie 2015, în Monitorul Oficial, partea I, nr. 59/2015, a fost publicată motivarea Deciziei Curții Constituționale nr. 669 din 12 noiembrie 2014, privitoare la statutul orei de Religie.

Întrucât decizia nr. 669/2014 a fost percepută în societate ca „o lovitură dată orei de Religie”, în motivarea sa, Curtea Constituțională afirmă în mod pozitiv şi argumentat importanța orei de Religie, astfel:
- dreptul părinților de a asigura educația copiilor lor minori potrivit propriilor convingeri (paragraful 19);
- obligaţia Statului Român neutru și imparțial (paragraful 22) de a asigura predarea Religiei ca parte a trunchiului comun şi de a include această disciplină în planul cadru de învăţământ (paragraful 16);
- şcoala trebuie să fie deschisă pentru idei şi valori religioase şi de aceea statului îi este interzis să adopte soluţii legislative care pot fi interpretate ca fiind lipsite de respect faţă de convingerile religioase sau filosofice ale părinţilor (paragrafele 20-21).

Patriarhia Română îndeamnă pe toți cei implicați în asigurarea educației religioase a copiilor (părinți, școală, parohie) să dea dovadă de maximă responsabilitate şi angajare în acest proiect de mare valoare spirituală şi culturală, ai cărui beneficiari sunt copiii și, implicit, societatea românească în ansamblu. Ora de Religie din România promovează valorile umane perene şi comportamentul pașnic, într-o vreme în care în alte ţări mulţi tineri educați în spiritul secularismului se îndreaptă spre mișcări extremiste, deoarece lumea secularizată individualistă de azi a pierdut simțul sacrului şi al comuniunii spirituale profunde la nivel de individ, familie şi societate, după cum remarcă unii sociologi contemporani.

În concluzie, motivarea responsabilă, nuanțată şi echilibrată a Curții Constituționale corectează orice propagandă alarmistă şi agresivă de discreditare a orei de Religie, propagandă oarecum asemănătoare cu cea din timpul comunismului ateu. Cine se înscrie pentru a participa la ora de Religie doreşte să cunoască şi să cultive valorile spirituale perene în locul modelor efemere şi nu confundă libertatea cu vidul spiritual. Să-i învățăm pe copii şi tineri iubirea de Dumnezeu şi de oameni pentru a creşte spiritual în cultura generozității!

Data: 26 ianuarie 2015 • Vizualizări: 1065