Daruri de Sfântul Nicolae la Câlnic

Daruri de Sfântul Nicolae la Câlnic
Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Câlnic a organizat a organizat o serie de manifestări dedicate cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae
Autor: Pr. Valentin Popovici
Decembrie este, probabil, cea mai aşteptată şi mai îndrăgită lună a anului de toată lumea, în special, de copii. Primul semn că se apropie sărbătorile este dat de sărbătoarea Sfântului Nicolae: în fiecare casă, copiii -dar şi adulţii- îşi pregătesc încălţările, lustruindu-le cu grijă şi punându-le lângă uşă sau în geam.

În noaptea de 5 spre 6 decembrie, „Moş Nicolae”, cum este cunoscut în popor, trece pe la toate gospodăriile spre a lăsa câte ceva în ghete: cadouri pentru cei care au fost buni şi cuminţi sau câte o nuia pentru cei neascultători. El a devenind cunoscut pentru credinţa, zelul şi dragostea pentru semeni şi, în special, pentru copii sau pentru cei sărmani. Creştinii continuă să-l sărbătorească pe Sfântul Nicolae şi în ziua de astăzi.

Comemorându-i faptele minunate, Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Câlnic a organizat o serie de manifestări dedicate cinstirii acestui important conducător al Bisericii creştine din secolele primare. Astfel în ajunul sărbătorii, preotul Valentin Popovici, a împărţit câtorva familii sărmane alimente, rechizite, jucării şi dulciuri pentru copii. În după amiaza zilei de 6 decembrie, începând cu orele 17.00 lăcaşul de cult din Câlnic a devenit gazda unui program artistic de poezie şi colind susţinut de preşcolari de la Grădiniţa cu Program Normal din Câlnic, elevi de la Şcoala Primară şi de la Şcoala Catehetică din Câlnic. Programul a fost pregătit prin efortul doamnelor educator Ionela Roiban şi Mihaela Popovici, precum şi de învăţătoarele Ileana Zablatovschi şi Simona Voin.

La final munca copiilor a fost răsplătită prin cadouri oferite cu sprijinul câtorva oameni de bine din comunitate. În încheiere părintele Valentin Popovici a spus: „prin generozitatea sa faţă de cei lipsiţi de ajutor şi, în special faţă de copii, Sfântul Nicolae continuă să rămână un model de înţelepciune, dragoste şi milostenie. Această dragoste, responsabilitate şi grijă încercăm şi noi să o arătăm astăzi faţă de cei sărmani şi faţă de copii noştri de aici.

Data: 7 decembrie 2011 • Vizualizări: 924