Duminică, 29 decembrie, în biserica parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Reșița Montană, a avut loc o întâlnire cu un grup de 19 credincioși din Italia de la parohia romano-catolică, Borgo Santa Maria, din Pesaro, parohie înfrăţită cu parohia noastră
Autor: Pr. dr. Borislav Tasici
Duminică, 29 decembrie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, în biserica parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Reșița Montană, a avut loc o întâlnire cu un grup de 19 credincioși, tineri din Italia, care au fost însoţiți de preotul Giorgio Paolini de la parohia romano-catolică, Borgo Santa Maria, din Pesaro, parohie înfrăţită cu parohia noastră.
Acest moment a prilejuit o reîntâlnire cu tinerii și credincioșii parohiei. Oaspeții se află în Reşiţa pentru o întâlnire în cadrul proiectului ecumenic ,,Da EurHome a EurHope”, aflat în parteneriat și cu sprijinul: Consiliului Local Reșița, Protopopiatului Ortodox Român Reşiţa, al Asociaţiei de Părinți a Colegiului Naţional ,,Traian Lalescu” și al Colegiului Economic al Banatului Montan, și coordonat de părintele Nicolae Chiosa, profesor de religie la Colegiul Naţional ,,Traian Lalescu” Reşiţa.
În biserica parohiei, fiind rezenți un număr considerabil de credincioși, gazda actualei întâlniri, părintele paroh Borislav Tasici, a adresat un cuvânt de întâmpinare, în care a evidențiat cu această ocazie, într-o evaluare stadiul cooperării dintre cele două parohii înfrățite, dar și aprecieri adresate pentru tot efortul depus, atât de părintele Nicolae Chiosa, cât și de preotul Giorgio Paolini, în preocuparea lor constantă față de tineri, al căror viitor depinde în primul rând, de asigurarea unei educații religioase, formare, care, pe parcurs confirmă disponibilitatea acestora de a coopera cu parohia și preoții implicați în acțiunile diferitelor proiecte comune.
Întâlnirea s-a încheiat cu formularea concluziilor, o analiză a modului de desfășurare a actualei întâlniri și cu stabilirea unui calendar-cadru, de vizite reciproce a familiilor, care aparțin parohiilor implicate în proiectul de colaborare și înfrățire, precum, și a tinerilor care vor contura arii noi de colaborare, cel mai important aspect, desigur, vizând înfrățirea dintre cele două parohii.
Cu această ocazie felicităm pe toți cei ce sunt implicați în acest proiect, și, în mod special pe cei tineri, români și italieni, care, au competența și pot reafirma în Biserică, puterea transformatoare a credinței și valorile creștinismului universal.