Demnitatea și patriotismul puse în valoare la Anina

Demnitatea și patriotismul puse în valoare la Anina

Album foto
Miercuri_28 noiembrie, s-a desfășurat la Anina cea de-a 6-a ediție a festivalului „Dumnezeu ne-a dat poruncă demnitatea s-o păstrăm”
Autor: Departamentul de tineret
Câteva sute de copii și tineri din întreg județul Caraș-Severin, de la mai multe centre de tineret ale Episcopiei Caransebeșului, dar și de la școlile din Anina, s-au adunat miercuri, 28 noiembrie, la Casa de Cultură Steierdorf-Anina pentru a participa la Festivalul intitulat „Dumnezeu ne-a dat poruncă demnitatea s-o păstrăm”, organizat de Parohia „Sfânta Treime” din localitate, împreună cu Primăria orașului Anina.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la cea de-a 6-a ediție a acestui festival corurile au interpretat cântece patriotice, colinde, poezii și câteva piese din folclorul românesc. Manifestarea a început cu Imnul de stat al României, interpretat de fanfara din Anina.

„A fost cu adevărat o seară reușită și observăm o creștere a acestui festival de la un an la celălalt, atât în ceea ce privește calitatea artistică a acestor tineri, dar și din punct de vedere al numărului de participanți. Dincolo de faptul că tinerii cântă, recită frumos, au o prezență scenică deosebită, prin genul acesta de manifestări se cultivă și sentimentele care lipsesc foarte mult generațiilor tinere, în speță patriotismul și demnitatea”, a subliniat părintele Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului.

Părintele inspector a mai spus că avem nevoie de oameni demni pentru a avea un viitor prosper. „S-a dovedit încă o dată prin numărul mare de copii și tineri că ei încep să învețe și să aplice în viața lor de zi cu zi, ce înseamnă să fi patriot și ce este patriotismul mărturisit nu doar prin cuvânt, ci mai ales prin faptă și învață să crească demni, pentru că avem nevoie de o generație de oameni demni pentru România de mâine”.

Evenimentul cultural și patriotic organizat cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, cât și de Ziua Națională a României, a reunit autorități locale, preoți, oameni de cultură, precum și foarte mulți credincioși care au dorit să simtă românește ascultând mesajul transmis de copii și tineri. Toate cele 9 coruri venite din Caransebeș, Oravița, Moniom și Anina au primit din partea organizatorilor diplome de participare.


Data: 29 noiembrie 2018 • Vizualizări: 271