Slujba Deniei Acatistului Bunei Vestiri a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului vineri, 15 aprilie, la Schitul „Înălţarea Domnului” din Reşiţa
Autor: Serviciul Prezidial
Imnul Acatist al Bunei Vestiri, unul dintre cele mai cunoscute imne de laudă închinate Maicii Domnului, a fost citit în cadrul Deniei Acatistului Bunei Vestiri de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la Schitul „Înălţarea Domnului” din Reşiţa. În vinerea din săptămâna a cincea din Postul Mare, când este rânduit de biserica noastră să aducem laudă Maicii Domnului prin această sfântă slujbă, Preasfinţitul Părinte Lucian a ales să se roage împreună cu obştea şi credincioşii schitului din Reşiţa, deoarece aici se află o copie a Icoanei făcătoare de minuni „Trihirusa” din Sfântul Munte Athos.
La slujbă au venit foarte mulţi credincioşi, care şi-au plecat genunchii, cerând milostivire Preasfintei Fecioare. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Trihirusa” a fost pictată de către părinţii români de la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, special pentru aşezământul monahal din Reşiţa. Icoana Maicii Domnului Trihirusa „Cea cu trei mâini” este o copie a Icoanei, de la Mănăstirea Hilandaru din Sfântul Munte Athos, a cărei Stareţă şi ocrotitoare este.
„Maica Domnului este apărătoarea tuturor dreptcredincioşilor, i-a apărat în vremea aceea pe locuitorii Constantinopolului, i-a ajutat ca să-i biruiască pe păgâni, dar ne ajută şi în vremea aceasta pentru ca să-l biruim pe vrăjmaşul diavol şi toate ispitele, păcatele şi poftele trupului. Îi rugăm pe toţi creştinii dreptmăritori să îşi îndrepte privirea duhovnicească în aceste zile spre cele spirituale, pentru că numai aşa vom dovedi că suntem botezaţi în numele Preasfintei Treimi şi suntem pecetluiţi cu pecetea Darului Preasfântului Duh. Îi mulţumim Maicii Domnului pentru că ne-a învrednicit să ne rugăm în faţa icoanei sale şi ne rugăm ca până la sfârşitul postului să avem aceeaşi râvnă pe care au avut-o sfinţii, prietenii şi casnicii lui Dumnezeu”, a arătat Preasfinţitul Părinte Lucian.
În timpul Postului Sfintelor Paști, Biserica a rânduit două momente importante închinate Maicii Domnului: sărbătoarea Bunei Vestiri, la 25 martie, și Denia din vinerea săptămânii a cincea.