Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a săvârşit Denia Prohodului Domnului la catedrala episcopală "Învierea Domnului" din Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
Sute de credincioşi au luat parte la vecernia punerii în mormânt şi la Denia Prohodului Domnului ce au avut loc la catedrala episcopală "Învierea Domnului" din Caransebeş.
Alături de Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, credincioşii s-au închinat patimilor Domnului, morţii şi îngropării Sale.
Toţi cei prezenţi au cântat imnul deosebit al prohodului Domnului, au înconjurat catedrala episcopală cu sfântul epitaf şi au înălţat rugăciuni de pocăinţă către Preasfânta Treime.
În încheiere, Preasfinţitul părinte Episcop Lucian a ţinut o meditaţie duhovnicească, îndemnând credincioşii la pregătire spirituală pentru întâmpinarea praznicului Învierii Domnului, aşa cum se cuvine să îl întâmpine fiecare creştin.