Dimensiunea spirituală - prima din cele zece dimesiuni ale Reşiţei

Dimensiunea spirituală - prima din cele zece dimesiuni ale Reşiţei
Pentru a XXXII-a oară, manifestarea anuală „Reşiţa în zece dimensiuni” a debutat în 5 noiembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor, instituţie care organizează acest eveniment cultural
Autor: Protopop Petru Berbentia
Timp de 10 zile, reşiţenii interesaţi de cultură sunt aşteptaţi să audieze conferinţe pe diferite teme, să asiste la piese de teatru sau de muzică, să participe la lansări de carte sau la diverse expoziţii. Maratonul „Reşiţa în 10 dimensiuni” este organizat de instituţia – gazdă cu sprijinul Primăriei municipiului şi a altor instituţii de cultură din judeţ.

Ca în fiecare an, prima zi a fost închinată dimensiunii spirituale, ieromonahul dr. Varlaam Almăjanu, propunând conferinţa: „Viaţa şi tot felul de crize - Fundamentul duhovnicesc al vieţii omului, premisă pentru o existenţă autentică şi completă”. Părintele Varlaam este stareţul mănăstirii de la Partoş, focar de cultură şi credinţă, locul în care se găseşte mormântul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou, mitropolitul Timişoarei şi ocrotitorul Banatului. Conferenţiarul a precizat că: „Spiritualitatea creştină este şi un mijloc de apărare în faţa crizelor pe care le traversăm” şi a explicat de ce avem nevoie de credinţă în orice clipă a vieţii.

La succesul manifestării au contribuit organizatorii principali, adică d-l Marian Apostol, directorul aşezământului de cultură şi d-l Horaţiu Vornica, fostul manager al Casei de cultură, dar şi preotul Petru Berbentia, protopopul Reşiţei, care a vorbit în deschiderea manifestării. Participanţii la această seară minunată, au apreciat laudativ ideea de a invita un preot pentru începutul acestor manifestări culturale şi şi-au manifestat nădejdea că asemenea momente de bucurie duhovnicească se vor repeta.

Data: 11 noiembrie 2013 • Vizualizări: 861