Doi ani de tinerețe în Banatul de Munte

Doi ani de tinerețe în Banatul de Munte

Album foto
Miercuri, 18 iulie 2018, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a împlinit doi ani de la înființare. Astfel, tineri membri ai celei mai reprezentative organizații de tineret, la nivelul județului Caraș-Severin, s-au reunit la Moniom, sat numit de către ei și „Betleemul ATORului”, în cadrul unui eveniment special organizat pentru sărbătorirea celor doi ani de existență și activitate
Autor: Anita Radics
Întreaga zi a început în biserica parohială, unde tineri din diferite colțuri ale eparhiei s-au întâlnit în fața altarului, la Sfânta Liturghie, oficiată de către părintele inspector în cadrul departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului și coordonatorul asociației, Mihai Ciucur, alături de preoți însoțitori, îndrumători și coordonatori ai tinerilor proveniți din filialele asociației, extinse în tot județul.

În cele ce au urmat, invitații care au purtat în suflete sărbătoarea tinereții lor au vizionat un material video, la sediul Centrului de Tineret Moniom, despre cei doi ani de ATOR. Imaginile au fost însoțite de numeroase mărturii și aduceri-aminte din partea tinerilor și a coordonatorilor, precum și a prietenilor asociației, personalități care au sprijinit și au încurajat în tot acest timp activitatea tinerilor bisericii și ai prezentului din Banatul de Munte.

Plini de emoții și bucuria de a fi împreună, toți cei prezenți au luat parte, apoi, la o sesiune de dezbateri, de discuții libere pe tema prezentului și a viitorului asociației, din perspectiva punctelor tari, a punctelor slabe, a riscurilor, a îmbunătățirilor, precum și a planurilor care se propun și care se doresc a fi împlinite. Toate aceste discuții au arătat atașarea și interesul tinerilor față de o organizație pe care ei singuri, îndrumați de preoți și prieteni, și-au întemeiat-o, după modelul unui loc, al unui mediu, al unei case unde ei pot fi cu adevărat ei înșiși. De asemenea, parte din programul zilei aniversare au fost și discuțiile purtate pe marginea subiectului participării la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși, desfășurată, anul acesta, la Sibiu. Fiind unul dintre cele mai așteptate evenimente pentru tinerețea ortodoxă din România și nu doar, membri ai ATOR Banatul de Munte vor participa la această întâlnire, ca o încununare a activității lor frumoase și bogate, desfășurată pe parcursul unui an întreg.

Mărturii ale membrilor ATOR Banatul de Munte

„ATOR Banatul de Munte e un vis pe care Dumnezeu mi l-a ascultat. Da, chiar așa! Visam să fac parte dintr-un nucleu de tineret, care să miște bucurie pe unde ajunge. Dorința mea a prins cel mai frumos contur, iar acum la doi ani de la făurirea ei, rememorând tot ce s-a clădit, s-a stricat și s-a reconstruit, îmi e clar că ea e în viață doar prin voia și binecuvântarea lui Dumnezeu. Da, m-au copleșit emoțiile și tot ce mai pot spune acum e că – da – am rămas, în sfârșit, fără ecou...” – Anita Radics

„Ziua de ieri, pentru mine, a fost una cu multe, multe emoții, zâmbete și multă iubire. Nu aș fi crezut vreodată că noi, tinerii, avem puterea de a schimba ceva, de a aduce zâmbete și de a ne bucura, într-un final, de bucuria altora, fără a cere ceva în schimb. În acești doi ani de ATOR am învățat ce înseamnă prietenia adevărată, ambiția și, mai ales, am cunoscut credința adevărată. Ieri m-au cuprins atâtea emoții, încât nu am știut cum să le arăt. Am trăit atât de multe în acești doi ani, am construit atâtea amintiri frumoase și îmi doresc, în viitorul apropiat, să reușim să realizăm ce ne-am propus și să ne facem în continuare amintiri de neuitat pentru că, spun eu, suntem toți oameni faini! Sunt mândră că fac parte dintr-o amintire așa de frumoasă, sunt mândră că sunt membră ATOR Banatul de Munte și îmi doresc să rămânem uniți cum suntem acum!” – Anamaria Cocora, Oravița

„Ce aș mai putea spune despre întâlnirea de ieri? Cred că imaginile vorbesc de la sine. A fost o zi și o întâlnire binecuvântată, chiar dacă nu ne-am văzut de mult, dragostea s-a simțit pretutindeni. Atât de frumos e să ne amintim de acești doi anișori de la înființarea ATOR Banatul de Munte, de momentele de bucurie, prietenie, dar și de marea familie care s-a format. S-au văzut deretminarea și efortul depus, iar acest gând îmi aduce doar siguranța că ATOR BM o să rezite prin timp multă, multă vreme de acum” – Larisa Popescu, Moldova Nouă

„Ieri am avut onoarea de a participa la sărbătoarea dedicată zilei de naștere a ATORului. Încă de la început am simțit căldura sufletească. Am fost pătrunsă de spiritul Liturghiei din frumoasa biserică din Moniom. De asemenea, mi-a plăcut felul în care părintele Mihai Ciucur ne-a încurajat să continuăm. M-a impresionat spiritul de echipă al colegilor mei și modul în care am fost primiți. Aceste aspecte, pe mine, cel puțin, m-au făcut să îmi propun o activitate care să facă cinste ATORului și care să contribuie la plasarea organizației pe un trend ascendent în rândul celor din țară” – Elena Stepanescu, Caransebeș

„Timpul s-a scurs, iar noi am crescut. Am crescut trupește și duhovnicește, închegându-se, în timp, familia mare, ATOR Banatul de Munte, o familie în care fiecare membru ascultă nevoile celuilalt membru, iar, împreună, toți membrii familiei, putem asculta nevoile oamenilor defavorizați, făcând ceva pentru a-i ajuta. Data de 18 iulie e parte din sufletul meu, e o dată în care pot spune că m-am născut a doua oară. De ce pot spune asta? Fiindcă de fix doi ani, viața mea a avut alt sens, am început să o privesc altfel și să mă schimb, dând o mai mare importanță aproapelui și devenind, astfel, un om mai bun” – George-Brăduț Hînda, Pătaș

„Întâlnirea a fost una foarte specială pentru mine și, cred eu, pentru toți cei prezenți. Mă bucur că am reușit să ne demonstrăm nouă, dar și celorlalți, că, dacă există voință, împreună putem realiza orice și, mai ales, mă bucur că ceea ce a pornit ca un vis frumos a devenit acum o realitate poate mai frumoasă decât ceea ce noi am fi putut visa. A fost un bun prilej pentru a ne întâlni unii cu alții și mă bucur că ne-am rugat din nou împreună, la slujba Sfintei Liturghii!” – Alexandru Ribar, Anina

„M-am simțit împlinit, pentru că ne-am întâlnit cu toții. E o mare bucurie atunci când ne reunim la Liturghie, dar și când povestim despre amintiri sau despre întâmplări amuzante. Mărturisesc că cel mai frumis lucru este că sunt acceptat de această mare familie a ATORului exact așa cum sunt și că sunt iubit” – Alexandru Vuc, Moniom

Într-un moment aniversar pentru atoriști, amintirea și emoția tuturor momentelor trăite au fost cele care au împodobit ziua cu bucurie. Acum doi ani, câțiva tineri au încercat să aprindă lumina în Banatul de Munte. Pe măsură ce timpul a trecut, asociația a crescut, s-a dezvoltat și s-a împlinit. Prin voia lui Dumnezeu, în inimile celor care au ascultat și ascultă mesajul ATORului, se aprinde, încet, lumina. La mulți ani, ATOR Banatul de Munte!

Data: 20 iulie 2018 • Vizualizări: 1105