Donare de sânge în Episcopia Caransebeșului

Donare de sânge în Episcopia Caransebeșului

Album foto
Pe raza Protopopiatului Băile Herculane, cei care au dorit să doneze sânge au venit marți, 17 octombrie, la Mânăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din orașul stațiune
Autor: Diac. Marius Ștefan Dănănău
În urma parteneriatului încheiat între Centrul de Transfuzii Sanguine Reșița și Episcopia Caransebeșului, care a organizat un program adecvat pentru ca preoții împreună cu credincioșii să poată dona sânge, în această perioadă s-au organizat mai multe acțiuni de donare de sânge pe întreg cuprinsul Eparhiei Banatului Montan, unul dintre donatori fiind chiar Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.

Pe raza Protopopiatului Băile Herculane, cei care au dorit să doneze sânge au venit marți, 17 octombrie, la Mânăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din orașul stațiune, unde s-a desfășurat acțiunea umanitară.

Preoții parohi au anunțat în biserici data și locul campaniei și i-au însoțit pe voluntari pentru a se alătura cu toții la îmbunătățirea stocului de sânge din județul Caraș-Severin. La campanie au participat credincioșii din 21 de parohii, aparținătoare Cercului pastoral-misionar Domașnea-Valea Cernei. Donatorii au primit apă și sandvici-uri după procesul de donare.

„Această campanie s-a organizat și pe raza protopopiatului nostru deoarece am considerat că este de o mare necesitate, gândindu-ne la faptul că sunt foarte multe persoane care au nevoie de sânge și de multe ori nu au putut fi ajutați, pentru că nu a fost în stoc. Au participat aproximativ 60 de persoane, dintre care 20 au fost respinși, deoarece au avut probleme de sănătate. Prin această campanie întindem și noi o mână de ajutor persoanelor cu nevoi, în modul acesta dovedind că Biserica poartă de grijă și se implică și în bunul mers al sănătății trupești nu doar al sănătății sufletești. Sperăm ca prin această acțiune să conștientizăm și pe alții de criza actuală de sânge cu care se confruntă țara noastră. Îi mulțumim Preasfințitului Părinte Lucian care ne-a dat arhiereasca binecuvântare pentru această campanie și Centrului de Transfuzie Sanguină, Reșița”, a subliniat părintele protopop de Băile Herculane, Iosif Frenț.

Joi, 19 octombrie, aceiași campanie va avea loc și la Bozovici, unde vor participa preoții și credincioșii din Cercul pastoral-misionar Valea Almăjului.

„E un mare plus că Episcopia Caransebeșului ne este alături deoarece în ultima perioadă numărul de donatori a scăzut, iar cazurile ce au nevoie de această picătură de viață este din ce în ce mai mare. Am fost primiți foarte bine aici la mănăstire, condițiile sunt optime pentru recoltare și ne dorim să mai venim și să colaborăm cu Episcopia pentru colecțiile mobile”, a precizat dr. Rodica Neaga, director al Centrului de Transfuzie Sanguină din Reșița.

Pentru a putea dona sânge, persoanele trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani, să nu aibă afecțiuni cronice și intervenții chirurgicale.

Data: 18 octombrie 2017 • Vizualizări: 944