Duminica a doua din Post la Biserica „Sfântul Ioan” din Caransebeș

Duminica a doua din Post la Biserica „Sfântul Ioan” din Caransebeș

Album foto
În Duminica a doua din Postul Mare Preasfințitul Părinte Episcop Lucian s-a rugat împreună cu enoriașii Bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
La Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș a doua Duminică din Post a fost una deosebită deoarece credincioșii acestei comunități caransebeșene s-au rugat împreună cu ierarhul lor la Sfânta Liturghie. Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a săvârșit sfânta slujbă înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și a vorbit celor prezenți despre pericopa evanghelică citită în această duminică, precum și despre Sfântul Grigore Palama, întrucât duminica a doua din Postul Mare este închinată acestui sfânt ierarh.

„Vă îndemnăm iubiți frați și surori să reflectăm la câteva aspecte și învățături care pot fi desprinse din evanghelia de astăzi, minunea pe care Hristos Domnul o săvârșește în cetatea Sa Capernaum și anume vindecrea unui slăbănog. Să învățăm cu toții să ne rugăm mai mult, să ne rugăm neîncetat, insistent și intens și să învățăm de la sfântul pe care biserica noastră astăzi îl pomenește, Sfântul Grigore Palama, că rugăciunea neîncetată, rugăciunea inimii, viața curată și sfântă ne poate duce pe toți la vederea luminii necreate a Preasfintei Treimi. Lumina taborică pe care au văzut-o în vremea aceea cei trei martori care au fost luați de Mântuitorul Iisus Hristos pe Tabor, ucenicii iubiți, Petru, Iacob și Ioan”, a arătat Părintele Episcop în cuvântul de învățătură.

De asemenea, Preasfinția Sa a hirotonit preot în cadrul Sfintei Liturghii pe diaconul Liviu Ioan Bojin, slujitor la Biserica Sfântul Ioan, așa cum este cunoscută ea în Caransebeș. El a fost numit noul director la Complexul de servicii sociale „Sfântul Vasile cel Mare” al Episcopiei Caransebeșului.

Fiind Biserică necropolă, în curtea căreia sunt înmormântate personalităţi de seamă pentru istoria oraşului Caransebeş şi pentru istoria întregului Banat, Preasfințitul Lucian a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru toți ierarhii, preoţii şi oamenii dedicaţi Bisericii şi Neamului, care odihnesc aici și în întreaga Patriarhie Română. Slujba de pomenire a fost săvârșită și în contextul Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

Intrată în conştiinţa caransebeşenilor ca Biserica „Sfântul Ioan” sau „biserica din cimitir”, sfântul lăcaş de închinăciune se află amplasat în cimitirul vechi al oraşului Caransebeş şi este apărat de un zid exterior de piatră, pe locul unde în vechime erau zidurile de apărare ale cetăţii Caransebeşului. Prin grija părintelui paroh Gabriel Gozman, Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” susţine şi un articulat program de asistenţă socială, prin ajutorul pe care îl oferă bătrânilor bolnavi şi lipsiţi de ajutor, copiilor săraci, dar şi altor categorii de persoane ce necesită îngrijire duhovnicească sau asistenţă socială.


Data: 13 martie 2017 • Vizualizări: 3048