În Duminica a 5-a după Paști credincioșii din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Moldova Nouă s-au bucurat de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Lucian
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a 5-a după Paști credincioșii din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Moldova Nouă s-au bucurat de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Ierarhul înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Nicolae Udrescu, ce va fi sfințit preot pe seama Parohiei Sasca Română din Protopopiatul Moldova Nouă. La slujbă au fost prezenți foarte mulți credincioși, precum și autorități locale și tinerii de la Centrul de tineret al parohiei, îmbrăcați în haine populare specifice Clisurii Dunării.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La final Chiriarhul a oferit diplome, acte de cinstire și plachete comemorative la 130 de ani de la apariția Foii Diecezane, tuturor celor care s-au implicat în amenajarea și înfrumusețarea casei parohiale. După Sfânta Liturghie Preasfințitul Părinte Lucian a sfințit casa parohială recent renovată.
„Ne bucurăm foarte mult că atât credincioșii, cât și autoritățile locale de aici au fost deschiși și disponibili de a conlucra cu părintele protopop și iată roadele acestei conlucrări se văd la biserică, la Protopopiat, la centrele de tineret din acest oraș, dar și la casa parohială. Este un lucru îmbucurător că foarte multe case parohiale din Episcopia noastră s-au renovat și înfrumusețat în ultima perioadă, tonul venind de la preoții tineri, iar aici avem un protopop tânăr, destoinic și dinamic, care a reușit să-i mobilizeze pe credincioșii noștri și iată într-o zonă defavorizată și în vreme de criză financiară și economică s-a reușit să se facă lucruri mari”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Moldova Nouă, fost construită între anii 1774-1777 şi a fost sfinţită în anul 1777 de către episcopul ortodox sârb al Caransebeşului şi Vârşeţului, Vichentie Popovici. Preoții slujitori împreună cu profesori de religie din oraș, precum și cu alți voluntari, desfășoară o frumoasă activitate cu tinerii și copiii prin Centrul de tineret pus sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.