Foarte mulți credincioşi din satele de pe Valea Timişului, dar şi pelerini din întreg Banatul şi din Oltenia, au venit în Duminica a treia din Postul Mare, la Schitul Petroşniţa din județul Caraș-Severin
Autor: Serviciul Prezidial
Foarte mulți credincioşi din satele de pe Valea Timişului, dar şi pelerini din întreg Banatul şi din Oltenia, au venit în Duminica a treia din Postul Mare, închinată Sfintei Cruci, la Schitul Petroşniţa din județul Caraș-Severin. Aici au avut bucuria duhovnicească de a se ruga la Sfânta Liturghie împreună cu Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Ierarhul a săvârșit sfânta slujbă înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, în biserica așezământului monahal cu hramurile „Înălţarea Sfintei Cruci” şi „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”.
La momentul potrivit un număr însemnat dintre credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine. În cadrul Sfintei Liturghii Preasfințitul Părinte Lucian a hirotonit pe monahul Iosif Luchinciuc ierodiacon și pe ierodiaconul Sofronie Cuciurean ieromonah, pe seama Schitului „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din localitatea Slatina Nera. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți teologi de la Secția de teologie din Caransebeș.
„Întotdeauna venim cu mare drag la acest așezământ monahal pentru că în ultima vreme s-a construit și s-a lucrat mult la biserica vie din sufletul credincioșilor. Aceasta se dovedește în fiecare duminică și sărbătoare, când obștii monahale i se alătură un număr însemnat de credincioși pentru a se ruga împreună. Îi mulțumim bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit și pe noi la mijlocul Postului Mare să ne întărim duhovnicește prin slujirea Sfintei Liturghii aici și Îl rugăm să ne întărească pe toți și să ne ajute să purtăm cu demnitate și responsabilitate crucea vieții noastre, așa cum însuși Mântuitorul și-a purtat Crucea Sa și a răstignit pe Crucea Golgotei păcatele întregii omeniri”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Schitul Petroșnița a fost înălţat la iniţiativa Părintelui Onufrie Ocu, monah venit din Sfântul Munte Athos, dar şi cu implicarea Părintelui Ioan Sârbu, parohul din Petroşniţa. În Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci a anului 2012 Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a săvârşit slujba târnosirii locaşului de cult închinat Înălţării Sfintei Cruci.