Elevii Școlii Gimnaziale Băuțar prețuiesc Ziua Națională a României

Elevii Școlii Gimnaziale Băuțar prețuiesc Ziua Națională a României
La Școala Gimnazială Băuțar, s-au desfășurat activități dedicate Centenarului Marii Uniri
Autor: Pr. Romulus Frîncu
La Școala Gimnazială Băuțar, activitățile dedicate Centenarului Marii Uniri au început în 27 noiembrie și s-au finalizat în 29 noiembrie cu o activitate de dezbatere în prezența părintelui Romulus Frîncu care ne-a vorbit despre Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat-Ocrotitorul României, despre eroii satului căzuți în Primul Război Mondial și despre delegații comunei participanți la Marea Unire de la 1918.

În cadrul proiectului educațional ,,1 Decembrie, ziua tuturor românilor - Centenarul Marii Uniri” elevii au susținut un recital de poezii și cântece patriotice intitulat ,,Noi suntem datori țării în care ne-am născut și este timpul să învățăm să o prețuim la adevărata ei valoare”. Activitatea a fost coordonată de doamna profesoară de geografie-istorie Marinela Daniela Răduță și doamna profesoară de limba și literatura română Lup Anița. La manifestare au fost invitați și părinții elevilor clasei a V-a.

Această activitate a urmărit întărirea sentimentului patriotic al tinerilor, cunoașterea istoriei locale și cultivarea respectului față de înaintași.


Data: 1 decembrie 2018 • Vizualizări: 224