Episcopia Caransebeşului organizează în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului o colectă de produse neperisabile destinată persoanelor afectate de inundaţii în judeţul Caraş-Severin dar şi în judeţele din sudul ţării
Autor: Serviciul Prezidial
În urma campaniei Solidari cu familiile sinistrate din Oltenia inițiată de Patriarhia Română și Televiziunea Română, Episcopia Caransebeşului organizează în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului o colectă de produse neperisabile (ulei, orez, zahăr, făină albă, făină mălai, paste făinoase, conserve diverse) destinată persoanelor afectate de inundaţii în judeţul Caraş-Severin dar şi în judeţele din sudul ţării.
Credincioșii care doresc să își ajute semenii greu încercați de revărsarea apelor din județul nostru sau din Oltenia vor putea să își aducă contribuția la Centrul Eparhial din Caransebeș și la parohiile de care aparțin din Reșița, Oravița și Bocșa. În urma inundațiilor din sudul țării au fost afectate 185 de localități din județele Gorj, Vâlcea, Argeș Olt și Teleorman, peste 1180 de persoane au fost evacuate, 4 persoane sunt dispărute, o persoană a murit, aproape 100 de locuințe sunt distruse, peste 2000 de case sunt inundate, iar peste 3500 de anexe gospodărești au fost avariate sau distruse. În județul Caraș-Severin în urma precipitaţiilor abundente căzute pe raza judeţului Caraş-Severin au fost afectate 23 de localităţi şi au avut de suferit 190 de gospodării.