La 18 ani de la trecerea la cele veşnice, vrednicul de pomenire, Emilian Birdaş, episcopul Caransebeşului (1994-1996) a fost comemorat la Caransebeş, în biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", care-i adăposteşte mormântul
Autor: Serviciul Prezidial
La 18 ani de la trecerea la cele veşnice, vrednicul de pomenire, Emilian Birdaş, episcopul Caransebeşului (1994-1996) a fost comemorat la Caransebeş, în biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", care-i adăposteşte mormântul. La orele dimineţii, Preasfinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a slujit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a hirotonit pe diaconul Marius Negoiţă întru preot pe seama filiilor Celnic şi Brădet din Anina, Protopopiatul Reşiţa şi întru diacon pe teologul Mihail Lixeanu.
După oficierea Sfintei Liturghii, s-a slujit, în prezenţa membrilor Permanenţei Consiliului Eparhial şi a mai multor credincioşi, Parastasul pentru episcopul adormit, Emilian Birdaş.
„În februarie 1949 episcopul-martir al Caransebeşului, Veniamin Nistor pleacă din cetatea Caransebeşului cu domiciliu forțat la Alba Iulia, datorită regimului comunist care a desfiinţat eparhia Banatului de Munte. Cu un dor după Episcopia Caransebeşului moare la Alba Iulia în 1963. Tot din cetatea Bălgradului în 1994, după un popas la Arad de trei ani şi jumătate, vine ca arhipăstor episcopul vrednic de amintire şi de pomenire, Emilian Birdaş. Suntem siguri că episcopul Emilian s-a rugat la mormântul episcopului Veniamin Nistor înmormântat la schitul Sf. Ioan Botezătorul” şi „Sfântul Lazăr” de lângă Alba Iulia. Nu ştia Preasfinţitul Emilian că va ajunge la Caransebeş episcop dar Dumnezeu cel care ştie gândurile noastre a ştiut că după o vreme episcopul Emilian va ajunge în locul de unde a plecat în surghiun episcopul-martir Veniamin Nistor. Cetatea Reîntregirii, cetatea Bălgradului l-a primit pe Veniamin Nistor iar după Revoluţia din 1989 aceeaşi cetate a Reîntregirii ne-a trimis aici la Caransebeş un episcop” a precizat Preasfinţitul Părinte Lucian în cuvântul de învăţătură.
În aceeaşi zi, în grădina Centrului Eparhial din Caransebeş, în amintirea episcopului Emilian Birdaş, primul ierarh de la reactivarea Episcopiei Caransebeşului, care obişnuia să-şi întâmpine oaspeţii la umbra unui nuc bătrân, a fost plantat un astfel de arbore, de către Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, împreună cu dl. Ion Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş.