Eroii Revoluției din decembrie 1989 comemorați la Caransebeș

Eroii Revoluției din decembrie 1989 comemorați la Caransebeș

Album foto
Sâmbătă, 21 decembrie, a avut loc la Caransebeș comemorarea eroilor Revoluției din decembrie 1989
Autor: Serviciul Prezidial
Evenimentele au debutat cu un marș care a pornit de la primărie și au continuat până la monumentul închinat eroilor caransebeșeni căzuți la Revoluția din decembrie 1989, aflat în apropierea centrului civic al municipiului.

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului alături de un sobor de preoți a oficiat, o slujbă de pomenire pentru victimele Revoluţiei din 1989. La comemorare au luat parte autorități centrale și locale, reprezentanţi ai organizaţiilor de revoluţionari, cadre militare şi rudele celor ce şi-au pierdut viaţa la Revoluția din 1989. La sfârşit, autorităţile şi organizaţiile prezente au depus coroane de flori la monumentul amintit.

După slujba de pomenire, Preasfințitul Lucian a vorbit despre lucrarea lui Dumnezeu în istoria omenirii: „Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acel eveniment binecuvântat, pentru că Dumnezeu lucrează în istoria neamului omenesc și am văzut în repetate rânduri cum a lucrat în istoria poporului român. De aceea revoluționarii din Timișoara, Caransebeș și din toată țara au strigat în cor, indiferent de etnie sau confesiune, «Dumnezeu există, cu noi este Dumnezeu» și împreună s-au așezat în decembrie 1989, șezând pe asfalt în genunchi și rostind împreună rugăciunea Tatăl Nostru. De aceea și această comemorare a început cu o slujbă de pomenire, dar și cu o rugăciune de mulțumire, pentru că Dumnezeu ne-a ajutat, a fost cu noi, ne-a dăruit în acele zile, în urmă cu douăzeci și patru de ani, o vreme frumoasă și cu toții au putut ieși în stradă, pentru că s-au săturat de abuzurile unui sistem, de abuzurile clasei politice din vremea aceea, au vrut o schimbare a regimului comunist și nu neaparat o detronare a dictatorului Ceaușescu”.



Data: 21 decembrie 2013 • Vizualizări: 1402