Eveniment cultural pe Clisura Dunării

Eveniment cultural pe Clisura Dunării
Miercuri, 3 noiembrie, a fost marcată în Clisura Dunării de desfăşurarea Zilelor Culturii în Oraşul Moldova-Nouă” organizate de Primăria şi Consiliul Local Moldova-Nouă cu participarea celorlalte instituţii din localitate
Autor: Pr. Remus Căta
Astfel de manifestări culturale au lipsit cu desăvârşire în ultimii ani mai ales de după anul 2000 încoace,de aceea iniţiativa d-lui primar dr.ing.Ion Chisăliţă de a organiza această activitate educativă ,este una benefică şi oportună pentru oraşul nostru,mai ales în contextul dezvoltării zonei din punct de vedere turistic,aşa după cum s-au exprimat şi distinşii invitaţi în alocuţiunile lor:”zona oferă mari resurse turistice,dar din păcate ele nu au fost puse sau nu s-a ştiut pune în valoare de-a lungul timpului”.

Acţiunea s-a desfăşurat începând cu ora 1100 la sala de festivităţi a oraşului (fosta Cantină Miniera) în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene, a celorlalţi reprezentanţi ai instituţiilor locale, cadre didactice,numeroşi elevi precum şi a preoţilor Bisericii Ortodoxe Române şi Sârbe respectiv pr.Remus Căta de la Parohia Sf.Împ. Constantin şi Elena Moldova-Nouă,pr.Bogdan Belu şi pr.Iova Megheleş de la Parohia Sf. M. Mc.Gheorghe Moldova-Nouă iar din partea bisericii sârbe pr. Alexandru Petrovici de la Parohia Măceşti.

În cuvântul de deschidere, primarul oraşului,d-l dr. ing.Ion Chisăliţă, a subliniat în prima parte faptul că ideea temei simpozionului intitulat generic „Valori arheologice locale” a izvorât din ’’dorinţa de dezvoltare turistică a oraşului Moldova-Nouă’’.Au urmat apoi intervenţiile celorlalţi invitaţi speciali între care amintim:prof.dr.Doina Benea,prof.drd.Bojin Lucreţia-Loredana, prof.dr.Desideriu Gecse, prof.Folea Ionel, prof.Nistoran Andrei care au prezentat în timpul alocat mai multe izvoare şi surse istorice privind comunităţile din Banatul de Sus,dovezi arheologice privind mineritul în zonă chiar de origine neolitică şi romană

Vestigii arheologice creştine pe Clisura Dunării


Astfel am fost plăcut surprinşi că pe teritoriul localităţilor Moldova-Veche, Pojejena, Gornea, Moldova-Nouă, Liubcova, Berzasca, Divici si altele au fost descoperite “Altăraşe de cult” folosite pentru iluminare sau păstrarea focului care datează de prin sec.I-II d.Hr. În altă ordine de idei prof.dr.Gecse a spus „Moldova-Nouă este o localitate multietnică şi e păcat că portul popular al *pemilor*(cehilor) şi al celorlalte comunităţi este tot mai rar pentru că tinerii de azi nu-l mai poartă şi nici nu-l mai promovează”.Tot distinsul profesor a mai remarcat faptul că în zona Clisurii Dunării a existat o localitate “Elisabetfeld” cu o capelă veche, localitate care a fost desfinţată în anul 1948. Deasemenea prof. Nistoran Andrei, un bun istoric al locurilor,a menţionat că în anul 1977 a luat fiinţă Muzeul Clisurii Dunării şi Clubul Copiilor, care au funcţionat doar până în anul 2000 când din motive neştiute s-au desfinţat. În a doua parte a simpozionului a fost lansat volumul IV de poezii intitulat „Miraje majore” scris de poetul local Mihai Leonte.

A urmat apoi cuvântul de încheiere care a aparţinut tot d-lui primar dr.ing.Ion Chisăliţă care a punctat:”este bine că aceste comunităţi mici au ocazia să aibe astfel de profesori care să pună în valoare aceste valenţe turistice prin conservarea valorilor existente şi fără de care nu se poate vorbi de o dezvoltare locală ”,mulţumind tuturor celor prezenţi şi invitându-i la un spectacol artistic oferit de formaţiile de dansuri populare şi moderne formate din tineri români şi sârbi ai Casei De Cultură Moldova-Nouă.

Data: 4 noiembrie 2010 • Vizualizări: 1359