Luni, 25 mai, la sediul Seminarului Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş a avut loc examenul de atestare a cunoştinţelor teologice pentru elevii clasei a XII-a
Autor: Serviciul Prezidial
Luni, 25 mai, la sediul Seminarului Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş a avut loc examenul de atestare a cunoştinţelor teologice pentru elevii clasei a XII-a. Din totalul de 20 de absolvenţi, la examen s-au înscris 15 elevi.
Comisia a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului şi a fost formată din părinţii profesori de la seminar: pr. prof. Constantin Train (director şi preşedinte al comisiei), pr. lect. univ. dr. Daniel Alic (consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului şi vicepreşedinte al comisiei), pr. dr. prof. Pavel Marcu, pr. prof. dr. Isac Rusalin, pr. dr. prof. Pătruţ Bănăduc, arhid. prof. drd. Vicenţiu Românu, arhid. prof. Florin Ciucur şi pr. prof. Petru Vasilescu.
Prima probă a cuprins prezentarea lucrării de atestat teologic, apoi elevii seminariştii au susţinut examenul oral la disciplinele Omiletică şi Catehetică, Teologie Liturgică, Tipic şi Muzică bisericească.
„Acest examen s-a desfășurat conform rânduielilor școlare și bisericești aflate în vigoare și vrea să scoată în evidență cunoștințele dobândite de elevi în timpul Seminarului și în special modul în care aceștia au aprofundat învăţătura de credinţă și aplicarea ei în viaţa practică. De asemenea s-a examinat fundamentarea biblică a învăţăturii de credinţă, exprimarea practică în cultul divin a ei şi capacitatea de a predica şi a învăţa Cuvântul lui Dumnezeu”, a subliniat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.
La finalul examenului, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a mulţumit tinerilor învăţăcei pentru rezultatele avute în timpul seminarului şi la examenul de final şi a îndemnat elevii şi profesorii să susţină în continuare, prin munca lor, şcoala teologică de la Caransebeş, şcoală cu tradiţie şi cu renume în rândul şcolilor de teologie.