Examen de capacitate preoţească în Episcopia Caransebeşului - 2 aprilie 2013

Examen de capacitate preoţească în Episcopia Caransebeşului - 2 aprilie 2013
Marţi, 2 aprilie 2013, la Centrul Eparhial din Caransebeş va avea loc o nouă sesiune a examenului de titularizare (capacitate) preoţească
Autor: Sectorul Administrativ-Bisericesc
Serviciul Administrativ-Bisericesc al Episcopiei Caransebeşului aduce la cunoştinţă tuturor celor interesaţi că, marţi, 2 aprilie 2013, va avea loc o nouă sesiune a examenului de titularizare (capacitate) preoţească pentru preoţii debutanţi care nu au susţinut acest examen din fiecare protopopiat, precum şi pentru teologii licenţiaţi în Teologie.

Probele scrise (Dogmatică şi Morală; Administraţie Bisericească) vor avea loc între orele 9-11, iar probele orale (Omiletică, Catehetică, Liturgică, Tipic, Cântare şi Legislaţie) vor avea loc începând cu orele 12.00. Examenul se va desfăşura în incinta Centrului Eparhial din Caransebeş.

Cei doritori pot depune dosarul de înscriere la examen la Centrul Eparhial, Serviciul Administrativ-Bisericesc, până vineri, 29 martie 2013. Dosarul va cuprinde: cerere de înscriere la examen, un Curriculum Vitae, fotocopii nelegalizate după: diploma de bacalaureat, atestatul profesional (după caz), diploma de licenţă (sau adeverinţă eliberată de Secretariatul Facultăţii cu media anilor de studii şi a examenului de licenţă), diploma de master (după caz), foaia matricolă şi C.I.

Amintim că media examenului de titularizare (capacitate) preoţească este luată în considerare la concursul de dosare pentru numirea într-o parohie a debutanţilor.

Tematica acestui examen o puteţi vizualiza şi descărca de mai jos:


tematica_capacitate2012



Data: 18 martie 2013 • Vizualizări: 919