În data de 24 noiembrie a.c., Episcopia Caransebeşului a organizat examenul de capacitate preoţească
Autor: Serviciu Cultural
În data de 24 noiembrie a.c., Episcopia Caransebeşului, în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a organizat examenul de capacitate preoţească după exigenţele metodologice aprobate de către Sfântul Sinod pentru absolvenţii de teologie din cadrul Episcopiei Caransebeşului care doresc să ocupe un post clerical în cadrul eparhiei.
Examenul a debutat cu susţinerea examenului scris la sediul Centrului Eparhial din Caransebeş după care la orele prânzului a avut proba practică. S-au organizat două comisii de examinare, respectiv o comisie care a evaluat cunoştiinţele absolvenţilor privitoare la administraţie şi legislaţie bisericească şi catehetică, iar a doua comisie a evaluat cunoştiinţele absolvenţilor referitoare la disciplina liturgică, tipic, cântare bisericească şi omiletică.
La examenul de capacitate preoţească s-au înscris 7 candidaţi licenţiaţi în Teologie. Comisia de examinare a fost formată din părinţi consilieri şi părinţi profesori de la şcolile teologice din Caransebeş.