La Centrul Eparhial din Caransebeș s-a desfășurat vineri, 27 mai, o nouă sesiune a examenului de capacitate preoțească
Autor: Serviciul Prezidial
La Centrul Eparhial din Caransebeș s-a desfășurat vineri, 27 mai, o nouă sesiune a examenului de capacitate preoțească. 3 tineri teologi, absolvenți ai facultăților de teologie, dornici să primească Sfânta Taină a Hirotoniei în eparhie, au fost examinați de o comisie formată din membrii Permanenței Consiliului Eparhial, prezidată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Examenul organizat de către Sectorul administrativ-bisericesc a constat din două probe.
La prima probă scrisă, cei 3 teologi înscrişi la examen, toți absolvenți ai studiilor universitare în teologie, au avut posibilitatea să îşi prezinte cunoştinţele teologice la disciplinele Teologie Dogmatică, Morală creştină, Drept canonic şi Administraţie bisericească. Examinarea a continuat cu probe orale de verificare a cunoştinţelor din mai multe discipline, Omiletică, Catehetică, Liturgică şi Administraţie bisericească.
„Pentru că în eparhia noastră există parohii vacante, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian s-a organizat o nouă sesiune a examenului de capacitate preoțească. Nădăjduim că teologii care s-au prezentat la examen vor face față exigențelor cerute de programa în uz. Trebuie să amintim că acest examen are în primul rând rostul de a-i cunoaște mai bine în pregătirea lor teoretică și practică pe viitorii preoți ai eparhiei”, a subliniat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.
Valabilitatea acestui examen de capacitate preoţească este de un an pentru cei care au obţinut media finală sub nota 9.00. Teologii care au obţinut media peste 9.00 se pot folosi doi ani de acest examen de capacitate preoţească, timp în care se pot înscrie pentru ocuparea uneia dintre parohiile vacante din Episcopia Caransebeșului. Media de promovare a examenului de capacitate preoțească este minim 7, iar candidaţii care nu au promovat se pot prezenta la un nou examen în sesiunile următoare.