Episcopia Caransebeșului anunță organizarea examenului de titularizare (capacitate) preoțească pentru toți cei doritori să ocupe un post clerical în cadrul eparhiei noastre.
Autor: Serviciul Administrativ-Bisericesc
În conformitate cu prevederile art. 120 din Statutul de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, anunţăm organizarea examenului de titularizare (capacitate) preoţească pentru teologii licenţiaţi în teologie ortodoxă care doresc ocuparea unui post clerical în Episcopia Caransebeşului, în ziua de joi, 20 mai 2010.
Probele scrise (Dogmatică şi Morală; I.B.U. şi I.B.O.R.) vor avea loc între orele 9-12 în incinta Facultăţii de Teologie din Caransebeş, iar probele orale (Exegeza Noului Testament, Predică, Cateheză, Liturgică, Tipic, Cântare şi Legislaţie) vor avea loc începând cu orele 14.00 în incinta Seminarului Teologic „Ioan Popasu” din Caransebeş. Subiectele de examinare se găsesc la Centrul Eparhial şi la Oficiile protopopeşti.
Cei doritori pot depune dosarul de înscriere la examen la Centrul Eparhial, Serviciul Administrativ-Bisericesc, până vineri, 7 mai 2010. Dosarul va cuprinde: cerere de înscriere la examen, un Curriculum Vitae, fotocopii nelegalizate după: diploma de bacalaureat, atestatul profesional (după caz), diploma de licenţă (sau adeverinţă eliberată de Secretariatul Facultăţii cu media anilor de studii şi a examenului de licenţă), diploma de master (după caz), foaia matricolă şi carte de identitate.
Amintim că media examenului de titularizare (capacitate) preoţească este luată în considerare la concursul de dosare pentru numirea într-o parohie a debutanţilor.
Valabilitatea acestui examen de titularizare, ca şi a celor precedente, este de un an.